Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde singura doctrină pare a fi evitarea oricărui risc. Coaliția guvernează cu frâna de mână trasă – o stare de paralizie prudentă care transformă improvizația în regim permanent. Iar costurile încep să se vadă clar în cifrele economiei și în disprețul a peste 70% dintre cetățeni față de acest mod de guvernare.

1.Decizii reversibile, ca un ritual

Procesul este previzibil, indiferent de subiect: o idee este aruncată, reacția este testată, iar apoi vine amânarea sau reambalarea. Aceasta nu este doar ezitare, ci o frică instituționalizată de asumare.

Ultimul episod: poziționarea României în dosarul comercial UE–Mercosur. O discuție tehnică la nivel european a fost transformată intern într-un exercițiu de negare reciprocă, fiecare parte temându-se să nu fie prinsă pe un subiect cu potențial cost electoral.

Un stat care își consultă busola, dar nu îndrăznește să urmeze vreo direcție, devine o navă în derivă.

2.Reforme făcute din teamă, nu din convingere

Miezul problemei este lipsa de credință în propriile decizii. PSD practică un realism pasiv. PNL oscilează între retorica modernizării și conservarea fiefurilor locale. UDMR gestionează tehnic, fără ambiție politică.

Schimbările frecvente la Ministerul Justiției sau noile formule de distribuire a fondurilor locale sunt percepute mai degrabă ca manevre de control decât ca pași spre un stat funcțional. Guvernarea devine un spectacol în care asumarea este un obiect fierbinte pe care nimeni nu vrea să-l atingă.

3.„Stabilitatea” este o narațiune, nu o realitate

Coaliția repetă obsesiv cuvântul „stabilitate”. În realitate, planificarea pe termen lung lipsește. Instituțiile internaționale își revizuiesc în jos prognozele pentru România, iar absorbția fondurilor europene rămâne anemică, deși trei ani din perioada de finanțare au trecut deja.

Aceasta nu este stabilitate.

Este inerție costisitoare.

4.Cetățeanul plătește factura ineficienței

Încetinirea economică va însemna stagnare pentru majoritatea românilor. Proiecte vitale de infrastructură întârzie. Încrederea publică se prăbușește: aproape 75% dintre români resping activitatea Parlamentului și a Justiției.

Într-un astfel de climat, încrederea nu se erodează.

Se evaporă.

Concluzie: O țară nu poate fi condusă din frică

Guvernarea actuală nu este toxică prin scandaluri zgomotoase, ci prin haosul instituțional liniștit pe care îl produce. O coaliție care nu crede în propriile decizii nu poate fi crezută de nimeni.

România nu are nevoie de un guvern mai mare sau de mai multe declarații despre stabilitate.

Are nevoie de unul care să închidă manualul improvizației, să elibereze frâna de mână și să îndrăznească, în sfârșit, să aibă o direcție.

Timpul pierdut acum este viitorul pe care îl ipotecăm.

O țară nu poate accelera cât timp este condusă de oameni care țin ambele mâini pe frână.