Categories: Zâmbete amare

Nevoia de Senior

S-au împlinit, azi, 15 ani de la dispariţia lui Corneliu Coposu, fără îndoială cel mai mare om politic pe care l-a avut România postbelică. Un OM care a demonstrat că se poate face politică şi bazându-te pe repere morale. Coposu, supranumit şi Seniorul politicii româneşti – au recunoscut-o ulterior şi detractorii lui – a fost unul dintre oamenii providenţiali, care se nasc tot mai rar, dar care au o contribuţie covârşitoare pentru a aşeza ţara lor pe un drum. Un drum normal. Se părea atunci că, datorită în principal eforturilor depuse de Corneliu Coposu, România şi-a găsit calea. Se pregătise terenul pentru ca toată clica neo-comunistă, burghezia roşie, să se retragă în umbră, să-şi numere banii. Din păcate, fără să aibă un Coposu, creaţia sa, Convenţia Democrată, a clacat în guvernrea 1996-2000.

La un deceniu şi jumătate de la dispariţia sa, toată lumea a uitat ceea ce a însemnat Coposu, inclusiv mărunţii epigoni din PNŢCD. De fapt, care PNŢCD? Un partid divizat, o aripă fiind condusă de un comesean al lui Dan Diaconescu-OTV, iar cealaltă, de un controversat fost director de FPS.

Trăim într-o Românie care nu se regăseşte nici acum, la 21 de ani de la evenimentele din 1989. O Românie în care sunt proslăvite non-valorile, impostura, derbedeii, mârlănia, pupincuriştii lui Ceauşescu. O Românie dezrădăcinată, care are acum nevoie mai mult ca oricând de un lider providenţial. Are nevoie de Senior. Sau măcar de amintirea lui.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

58 de minute ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

3 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

5 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

5 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

6 ore ago