Baietii destepti ne-au mai platit o polita. Ca de aia sunt destepti!

România e plină de băieţi deştepţi, motiv pentru care majoritatea populaţiei, plebea, o duce din ce în ce mai greu, ca fraiera. Pe lângă tradiţionalii băieţi deştepţi din spaţiul energetic, care vând energie ieftină la tot bogatul, că de aia e bogat, iar pe aia scumpă, la tot săracul, că şi de aia e sărac, firmele de asigurări din România sunt pline de băieţi şmecheri susţinuţi de stat mai ceva precum moşeşte Mugur Isărescu rezerva valutară a României. Principiul asigurărilor obligatorii pentru locuinţe nu este unul greşit, ba din contră, despre această necesitate s-a vorbit mult cu ocazia inundaţiilor ce au avut loc an de an pe mai multe cursuri de râu. Între timp a apărut şi legea, dar populaţia a dat din nou semne că nu crede încă statul că vorbeşte serios când dă o lege. Confirmarea că statul pare glumeţ a şi venit, actul normativ fiind amânat cu jumătate de an, să nu rămână primăriile blocate fără impozitele care nu puteau fi încasate fără dovada plăţii asigurării. Dubiile pe care ar trebui să le avem cu privire la această lege nu ţin de necesitatea promovării ei, ci dacă ea, în forma actuală, nu va institui cumva încă o plată inutilă celui care o achită, dar foarte utilă bilanţurilor contabile ale băieţilor şmecheri.

Poliţele obligatorii nu sunt de departe o garanţie acolo unde fierbe mai tare şi nici că ele vor fi plătite de cei care încasează banul cam de-a moaca. Ele acoperă trei riscuri: cutremurele, inundaţiile şi alunecările de pământ. Catastrofe naturale care, petrecute la o scară mai largă, vor provoca pagube pe care firmele de asigurări oricum nu le vor putea achita asiguraţilor, fiind prea mari, sarcina urmând să cadă, cel mai probabil, tot pe umerii statului, ca ajutor de urgenţă. La fel se petrece şi în agricultură. Sau cel puţin până anii trecuţi, când firmele nici nu stăteau de vorbă cu tine ca asigurat, dacă ministerul nu declara prin lege zona calamitată. Iar banul venea, dacă venea, culmea, nu de la firma de asigurări, cu care aveai contract, ci tot de la bunul şi blajinul stat român. Măcar aşa, producătorul lua un ban, căci dacă se lăsa pe seama asiguratorului putea lua o frumoasă ţeapă.  Pentru că ploaia care l-a inundat e una torenţială, şi nu una de lungă durată. Dacă e invers, e invers, iarăşi nu e bine, dacă e îngheţ, atunci nu e bună sămânţa, că nu e certificatul de origine roşu, ci e galben. Şi putem continua la nesfârşit.

Cel ce achită acum 20 euro pe o poliţă obligatorie nu va avea nicio despăgubire dacă îi ia foc casa, iar dacă imobilul este supus unor riscuri mari de inundaţii sau de cutremure tot ce-i posibil să fie lăsat neasigurat. Prin urmare, pot sta liniştiţi cei care n-au nicio treabă cu inundaţiile, cutremurele sau alunecările de teren, ălora care chiar le dârdâie poponeaţa de teama unor astfel de catastrofe nu le garantează nimeni nimic. E regulă, într-un contract de asigurare biruie de cele mai multe ori asiguratorul, dibaci în mânuirea textelor cu rezonanţă juridică. Cu cea mai mare plăcere, firmele ar asigura numai barierele de corali la incendii, baloanele meteorologice la alunecări de teren şi, eventual, misiunile spaţiale ale României. Altfel, toate bune şi frumoase, fiecare trebuie să plătească practic un nou impozit pe clădiri, dar nu în bugetul statului sau al comunităţii locale, ci în buzunarul băieţilor şmecheri, că nu numai băieţii deştepţi ştiu să lucreze cu statul.