Categories: SocialUltima ora

S-a sinucis pentru ca nu-si mai putea plati datoriile

Un om de afaceri în vârstă de 58 de ani, din Timişoara, s-a spânzurat pentru că nu mai făcea faţă datoriilor. Vasile Freanț concesionase, de la Primăria Săcălaz, un teren, pentru care avea de plătit 170.000 de lei.

Vasile Freanţ a fost descoperit, vineri, de rude. Omul a cedat nervos după ce, joi, a aflat că Primăria Săcălaz refuză să îl păsuiască la plata datoriei acumulate de pe urma unui teren concesionat în urmă cu trei ani. Împreună cu fratele său, bărbatul concesionase 14.000 de metri pătraţi în zona industrială a Săcălazului, pentru a dezvolta o carmangerie. Din cauza crizei, abia au reuşit să ridice hala aferentă, iar afacerea nu a mai pornit. „Vă daţi seama că nu mi-a fost chiar uşor, ieri (n.r. joi) să vorbesc cu el şi azi dimineaţă să îmi spună vicele că s-a sinucis. Din punctul de vedere a ceea ce i-am propus noi acestui om, sincer, nu pot decât să spun «Dumnezeu să-l ierte», dar problemele financiare pe care şi le-a creat – am înţeles că şi-a vândut casa părinţilor şi şi-a ipotecat casa proprie – nu i le-am creat noi”, a declarat primarul Ilie Todașcă.
În şedinţa de joi, consilierii locali din Săcălaz au votat rezilierea contractelor de concesiune în zona industrială a comunei pentru opt societăţi comerciale cu probleme. Una din ele, SC Spata SRL, firma fraţilor Freanţ, a însumat, din 2009 până în prezent, datorii de 170.000 de lei. În tot acest timp, spune Todașcă, administratorii au solicitat amânare la plata datoriei, dar nu au venit cu banii. „Avem mai multe concesiuni în zona industrială, iar opt firme au acumulat, în doi ani, datorii de două milioane de lei. Una dintre ele este SC Spata, cu o datorie de 170.000 de lei. În şedinţa de consiliu s-a decis rezilierea contractelor cu aceste firme şi acţionarea lor în instanţă pentru recuperarea datoriei. Acest domn (n.r. Vasile Freanţ) a venit în şedinţa de consiliu şi a cerut din nou clemenţă. După alte patru amânări, consilierii nu au mai fost de acord. Firma concesionase un teren de 14.000 de metri pătraţi şi urma să deschidă acolo o carmangerie. Apucaseră să construiască hala. Noi am încercat să discutăm cu administratorul societăţii şi i-am propus să ne cedeze hala, pe care o evaluaserăm la 150.000 de lei. Astfel ar fi scăpat de datorie. O altă variantă propusă a fost aceea de a renunţa la un hectar din terenul concesionat, respectiv la cei 10.000 de metri pătraţi pe care nu exista nicio construcţie, şi pentru care avem de două luni o solicitare de concesiune din partea firmei Superconstruct, care urma să construiască aici o staţie de betoane”, a mai povestit primarul PDL.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago