Categories: SocialUltima ora

Limuzinele si palatele romilor, luate la bani marunti de nemti

Somnul autorităţilor timişorene a născut o mafie ţigănească de care nu s-a apropiat nimeni niciodată. Cei care au pus piciorul în prag au fost procurorii din Occident. Întâi au fost francezii, acum e rândul nemților. Subiectul e același: evaziuni fiscale de milioane de euro.

Îmbogăţiţi peste noapte, ţiganii din Timişoara au construit palat după palat şi au cumpărat, una după alta, cele mai frumoase clădiri din zona zero a oraşului. Din 1992, niciun primar, niciun poliţist, procuror sau judecător român nu a avut vreo reacţie. Nimeni nu i-a întrebat vreodată pe romi de unde au milioanele de euro pentru proprietăţi şi cum de sunt urmaşii tuturor foştilor proprietari de rezidenţe de lux din oraş.
În 2007, autoritățile din Hexagon au percheziționat 14 palate din Timişoara, Recaş şi Lugoj, despre care existau informaţii că au fost ridicate cu bani negri. Ancheta continuă, iar la finalul ei bunurile țiganilor ar putea fi sechestrate. Săptămâna trecută, nemţii au cerut DNA Timişoara o comisie rogatorie şi ajutor, pentru a descâlci o rețea din care face parte unul dintre cei mai bogați romi din oraş, Ion Stancu. Membrii acesteia sunt acuzaţi de evaziune fiscală de peste un milion de euro şi spălare de bani. Furau maşini scumpe, apoi le vindeau în Germania, iar cu banii negri cumpărau, la Timișoara, terenuri și imobile istorice. Oficial, autoritățile timișorene nu au investigat proveniența banilor, deoarece impozitele sunt plătite și nu există afaceri derulate de membrii clanului Stancu.

Modus operandi și tehnici pentru a-și pierde urma

Modul de operare al țiganilor a fost mereu același. Inițial au cumpărat doar un apartament dintr-un imobil istoric. Apoi au început să-i șicaneze pe ceilalți proprietari, dacă aceștia nu voiau să vândă. Timişorenii care au locuit pe bulevardul Loga înainte de Revoluţie s-au mutat, după ce au avut parte de tratamente greu de imaginat. Din “meniu” nu au lipsit fecalele întinse pe casa scării sau pe uşi, inundarea apartamentelor, scandalurile. Ca să nu poată fi traşi la răspundere, erau scoși la înaintare copiii,care nu răspund în fața legii. Cu timpul, pentru a-și pierde urma, țiganii au învăţat să-şi schimbe, periodic, numele sau datele de naştere ori să jongleze cu cetăţenia. De exemplul, Biza Stancu, nevasta lui Ion Stancu, apare în acte oficiale diferite cu două date de naştere, ca şi cum părinţii ei ar fi născut, la Călăraşi, în 1953, două fete cu acelaşi nume, una în martie, una în august. În 1992, Biza, care avea domiciliul declarat în Germania, a renunțat la cetățenia română. Și-a recăpătat-o în 2009. Alţi etnici romi şi-au schimbat numele. „Tibi” Stancu s-a numit bunăoară Trifu, iar acum se numeşte Ion. „Este o practică în rândul lor, schimbarea numelui”, arată şi şeful DNA Timişoara, Tamaş Schiffbeck. Unii s-au căsătorit de convenienţă cu nemţoaice sau franţuzoaice.

Cazul Ionelaș

Este şi situatia lui Ionelaş Cîrpaci, pe numele actual, după căsătorie, Ionel Sandner. El deține un adevărat record, fiind singurul țigan din Timișoara judecat vreodată pentru afaceri imobiliare. Anul trecut, împreună cu alte nouă persoane, a fost arestat în singurul dosar al mafiei imobiliare ţigăneşti. Ionelaş este judecat pentru o fraudă imobiliară de 550.000 de euro. Printre acuzaţiile care i-au fost aduse se numără fals şi uz de fals, asociere în vederea comiterii de infracţiuni, înşelăciune, instigare la abuz în serviciu. Ionelaş, alături de funcţionari publici de la Cartea Funciară şi primărie, notari publici, între care Safta Criste, soţia fostului procuror general al României, s-au asociat în vederea unor falsuri care vizau două terenuri din Timişoara. Respectivele terenuri au intrat într-un adevărat carusel al schimbării proprietarilor. Mai întâi au fost revendicate în fals şi trecute ilegal din proprietatea administraţiei locale în cea a unui om al străzii din Ungaria. Ulterior, acestea a vândut unui verişor al lui Ionelaş. De aici, terenurile s-au regăsit în portofoliul unei companii care a demarat pe suprafaţa acestora un proiect imobiliar. Dosarul are peste 18.000 de pagini.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

8 ore ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

10 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

11 ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

11 ore ago

Proiectul ECOTECH – evoluție, rezultate și perspective după 14 luni de implementare

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ECOTECH –…

11 ore ago

Directorul DJC Timiș răspunde acuzațiilor Primăriei pe tema parcării supraetajate: ”Nu este un aviz negativ ci o comunicare, o solicitare de completare a documentației”

Directorul Direcției Județene de Cultură Timiș, Sorin Predescu, răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara, prin…

11 ore ago