Categories: SocialUltima ora

O grefiera l-a tinut in sah pe Georgica Cornu

Divorțul lui Georgică Cornu a fost amânat din nou. Magistrații Judecătoriei Timișoara au stabilit, miercuri, un nou termen în proces. Asta, după ce o grefieră a uitat să treacă ora la care era programat acesta. Acum, părțile trebuie să depună din nou actele.

La termenul de miercuri, Georgică și Oana Cornu au venit la instanță, dar nu au dat declarații. Soția milionarului a întârziat pentru că, susține avocatul ei, nu fusese informată că trebuie să fie la prima oră în sală. Avocatul spune că de vină este o grefieră care a uitat să treacă ora la care era programat noul termen. Dalina Terzi afirmă că milionarul timișorean își dorește o împăcare cu soția, însă nici nu se poate pune problema.

„Am înțeles de la doamna judecător că domnul Cornu și cu avocatul dânsului au susținut că între părți a intervenit o împăcare. Doamna Cornu este aici și, în prezența dânsei, vă spun că nu este cazul. Domnul Cornu, declamativ, da, dorește o împăcare, însă în momentul în care discuțiile avansează, ajunge la amenințări. Ne temem că intenția dânsului e numai de a-și proteja bunurile de un partaj, nicidecum de a reface raporturile de familie, care sunt iremediabil vătămate din punctul de vedere al doamnei Cornu”, a declarat avocatul Terzi.

Oana Cornu solicită jumătate din averea soțului său. Omul de afaceri este însă dispus să-i dea numai 10%. Femeia va depune, joi, o nouă cerere de divorț.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

13 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

13 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

13 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

13 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

16 ore ago