Promisa de doua luni, ruta ocolitoare de pe Sudului e departe de a fi gata / FOTO

Aproape două săptămâni au trecut de când primarul Nicolae Robu a declarat, ultima oară, că ruta pentru ocolirea viitorului pasaj Michelangelo va fi gata. Acest lucru încă nu s-a întâmplat. Lucrarea este executată de firma Confort, ale cărei utilaje stau la soare pe Bulevardul Sudului.

„Vom crea un tronson circulabil de la intersecția Bulevardul Sudului cu intersecția cu Bulevardul Iosif Bulbuca, până la strada Podeanu, prin zona Heaven. Este o amenajare cu fundație provizorie, pietriș și asfalt, iar lucrările vor începe săptămâna viitoare. Cred că de la 1 aprilie se va putea circula pe noul traseu”, declara, acum două luni, Nicolae Robu.

În 23 aprilie, primarul Nicolae Robu le transmitea timişorenilor că ruta ocolitoare va fi deschisă în scurt timp. „Nu s-a putut lucra din cauza primăverii foarte ploioase pe care am avut-o până în urmă cu o săptămână. Acum s-a lucrat şi sunt în fază avansată. Şi după ce se dă în folosinţă această rută va fi foarte greu, să nu ne închipuim că traficul va fi lejer”, explica, la vremea respectivă, Robu. După două săptămâni, traseul alternativ încă nu e deschis și arată ca o tarla desțelenită.

De data aceasta, de vină pentru întârziere nu mai poate fi vremea, deoarece temperaturile au fost ridicate în ultima perioadă. Un motiv mult mai serios ar fi minivacanța pe care au avut-o muncitorii, care nu păreau că s-au întors la lucru nici marți după-amiază. Nicolae Robu susținea, în martie, că nu e nevoie de licitație pentru desemnarea firmei care va amenaja ruta alternativă. Cu licitație sau fără, de amenajarea traseului pare că se ocupă firma Confort, a omului de afaceri Georgică Cornu. Până când muncitorii își vor reveni după vacanță, timişorenii trebuie să aibă în continuare răbdare şi mulţi nervi tari în trafic.

[nggallery id=1573]

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

7 minute ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

21 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago