Cum te mai transforma Opozitia; studiu de caz, Adrian Orza

Faptul că, odată ajunși la Putere, cei mai mulți politicieni suferă transformări radicale din toate punctele de vedere e deja un lucru binecunoscut. În afara unor mutații radicale de comportament, dar și psiho-sociale, odată ajunși la putere, unii cunosc metamorfoze inclusiv fizice. Din oameni decenți, unii chiar smeriți, ei ajung aroganți, sfidători, trufași, chiar nesimțiți. Unii își schimbă freza, altora le crește burta, iar alții își înlocuiesc amantele. Mai plastic și popular spus, din mielușei, indivizii devin adevărați lupi. Beția puterii le ia celor mai mulți politicieni mințile. E o chestiune de notorietate și e nevoie de psihologi ca să o explice. Nume de acest gen sunt la tot pasul, astfel că nu vin cu exemple, fiindcă aș putea să-i nedreptățesc pe mulți neamintindu-i.

Există însă și un revers al medaliei. Și anume, politicieni care au căzut în Opoziție, după mulți ani în care au fost la Putere. Mulți nu se pot debarasa de vechile metehne, alții încearcă să le escamoteze, iar unii par că, într-adevăr, s-au debarasat total de ele. Cum s-ar spune, au revenit cu picioarele pe pământ, după ce au plutit prin înălțimile rarefiate ale puterii.

În această ultimă categorie aș îndrăzni să-l înscriu – în pofida înjurăturilor pe care mi le voi atrage – pe Adrian Orza, fostul viceprimar al Timișoarei timp de 12 ani. Interviul pe care l-a acordat deBanat aduce în lumină un alt personaj decât cel care era până anul trecut în fruntea bucatelor. Un personaj rezonabil, chiar decent. Aroganța din trecut, „aerele” de primadonă nu par să-l mai caracterizeze pe Orza. Evident, el nici acum nu ar recunoaște că a fost odată arogant, că a fost sfidător.

Că avea un comportament destul de deplasat și în relațiile cu „o anumită parte a presei”, dar și cu alte categorii de oameni, printre care politicieni din fosta opoziție. Mai clar spus, din opoziția de la nivelul Consiliului Local. Și pentru Orza, cine nu-l lăuda din presă musai era vândut „grupurilor de interese” adverse, lua șpăgi de la dușmanii politici sau mai știu eu ce. Cine nu-i înțelegea „proiectele” indiscutabil era ori prost, ori tâmpit ori vândut. Nimic nou sub soare!

Am descoperit însă acum un alt Orza! În primul rând, mai matur. De apreciat din start faptul că a refuzat să-l înjure pe primarul Nicolae Robu, cel care l-a bătut la alegerile de anul trecut. „Bă, io în locul lu’ Robu, spărgeam munții!”, s-ar fi lăudat alții în locul lui. Lucru pe care Orza nu l-a făcut. (Văd acum că la interviu există multe comentarii răutăcioase la adresa lui Orza și cred că cele mai multe vin de la colegii săi țărăniști.) Unii spun că s-ar fi dat cu puterea, cu primarul Nicolae Robu. Iarăși nu cred acest lucru. E pur și simplu o anumită decență în relația dintre putere și opoziție. O decență care lipsește întregii noastre clase politice.

Dar cel mai sensibil subiect este relația pe care o are cu fostul primar Gheorghe Ciuhandu. O relație pe care Orza nu vrea să o comenteze. Din nou, mi se pare din decență. E adevărat, Orza este „invenția” politică și administrativă a lui Ciuhandu. Fără Ciuhandu, nu exista niciun Orza. Dar acest lucru nu înseamnă că el ar fi obligat să-l urmeze pe fostul primar și în proiecte sinucigașe.

Ce proiect politic a avut Ciuhandu? Să-l urmeze pe Victor Ciorbea? Un Victor Ciorbea care a devenit cel mai mai mare lăudător în viață al securistului Dan Voiculescu. Mai slugarnic decât Gâdea, Mircea Badea și Radu Tudor la un loc! Nu că proiectul cu Aurelian Pavelescu ar fi mult mai breaz! Dar decât slugă la „Varan”… Relația cu Ciuhandu este, de fapt, și motivul pentru care Orza este înjurat acum. Repet, este extrem de discutabil dacă își merită aceste înjurături. Da, el trebuie să-i fie recunoscător lui Ciuhandu întreaga sa viață. Dar până unde să meargă această recunoștință? Greu de spus. Cei care-l înjură acum spun că până la capăt. Dacă ai fi mai rațional, ai spune că pentru orice există o limită. Și aici poate că și Orza are dreptatea lui.