Afacerile imobiliare bulgaresti ale Primariei Timisoara

Vânzarea către PSD cu 100.000 de euro a unei clădiri dintr-o zonă centrală, în care s-a investit mai bine de o jumătate de milion de euro, este doar ultima dintr-un șir de tranzacții imobiliare făcute de către Primăria Timișoara. Tranzacții păguboase care, de fiecare dată, au adus câte o mare gaură la bugetul local. Mai exact, s-a cumpărat scump și s-a vândut ieftin.

Dacă aceste afaceri erau făcute de o firmă privată, de mult era în faliment. Cu bani publici însă, poți la nesfârșit să cumperi și să vinzi în pierdere. Fără ca nimeni să te întrebe de sănătate. Nici măcar de cea mintală. Nu degeaba se spune că statul este cel mai prost administrator. Pentru el, că în ceea ce privește slujbașii statului nu s-ar putea spune același lucru. Dar să reamintim câteva cazuri de afaceri imobiliare ale primăriei, care au prejudiciat bugetul local. Și nu e vorba doar de administrația Robu, ci și, mai ales, de cea condusă de Gheorghe Ciuhandu.

De exemplu, în 2.001, pentru aproape un milion de dolari, Primăria Timișoara a cumpărat de la Iulius Group un teren care, cică, urma să fie destinat Inelului II de circulație. Cu un preț puțin mai mare și în condiții extrem de avantajoase (plata în 48 de ani, prima rată la începerea construcției), Iulius Group cumpărase terenul de la o societate din subordinea Ministerului Comunicațiilor. Primăria a pus banul jos pe loc, iar mall-ul s-a putut ridica din banii timișorenilor. Tranzacția însemna primii bani dați de primărie pentru un teren pe care trebuia făcut drum.

La acea oră exista o hotărâre de consiliul local care prevedea ca, în astfel de cazuri, ori proprietarul donează terenul pentru utilitate publică, ori se face schimb de terenuri ori expropiere. Mai mult, pentru a închide inelul mai trebuia achiziționat un teren aparținând liberalului Liviu Borha. În loc să se discute simultan cu ambii proprietari, municipalitatea s-a grăbit să dea banii celor de la mall. După 12 ani, situația se cunoaște. Nici vorbă de vreun inel de circulație, iar terenul achiziționat de primărie este folosit pentru parcarea de la Iulius Mall.

În anul 2008, primăria condusă de același Ciuhandu vinde către firma SC Art pasajul din fața Operei. E vorba de exact firma care a ridicat monstruosul „acvariu” din centru, cu binecuvântarea administrației Ciuhandu. Suma tranzacției a fost de 190.000 de euro plus TVA. Trebuie spus că era perioada boom-ului imobiliar, când cu această sumă abia dacă achiziționai un apartament de două camere în zona respectivă. La începutul anului 2013, cu Nicolae Robu edil-șef, municipalitatea cumpără înapoi pasajul de la Azgur cu… 1,2 milioane de euro. Mai exact a fost vorba de un schimb imobiliar, terenurile cedate având valoarea de mai sus. Mai mult, tranzacția a avut loc într-o perioadă în care prețurile la imobiliare au scăzut mult de tot, iar cumpărători erau tot mai puțini pe piață. Cine a câștigat, cine a pierdut?

Casa Muhle vă spune ceva? În luna mai 2011, primăria aceluiași Ciuhandu putea să o cumpere cu 100.000 de euro, dacă își exercita dreptul de preemțiune. Executivul lui Ciuhandu nici măcar n-a făcut cunoscut consiliului local această oferta. Se știe ce a urmat, casa a ajuns pe mâna unui clan țigănesc. Acum, primăria vrea să o (răs)cumpere. Țiganii au făcut prima ofertă: un milion și jumătate de euro! De cazul fostului sediu al ADP nu mai vorbesc. Dar să vinzi cu 100.000 de euro o clădire în care s-au investit peste 500.000 de euro, e deja de domeniul absurdului. Nu mai vorbim aici de teren, de clădirea în sine, de zonă. E vorba doar de investițiile făcute de o societatea aparținând consiliului local. Deci, la urma urmei, tot de banii timișorenilor e vorba. Și lista cu astfel de tranzacții ar putea continua, dar mă opresc aici din lipsă de spațiu și de teama c-o să plictisesc. Problema rămâne însă. Mai ales că, până în prezent, nimeni n-a dat socoteală pentru acest gen de afaceri bulgărești. Care vor putea continua la nesfârșit. Că doar e vorba de bani publici!