Categories: Poli Timisoara

Contra, considerat prea scump pentru ACS Poli

Noul antrenor al lui ACS Poli nu putea proveni decât din curtea clubului. Este declarația primarului Nicolae Robu, care recunoaște că nu a luat în considerare varianta Cosmin Contra. Cu un salariu de 6.000 de euro pe lună, acesta este prea scump pentru clubul timișorean.

„La un club ca al nostru, ne-am uitat mai întâi în propria ogradă, pentru a vedea dacă avem potențial ca să facem față provocării”, a explicat Nicolae Robu alegerea lui Aurel Șunda. Acesta câștigase, în vară, concursul pentru postul de director al centrului de copii și juniori. Primarul admite că numirea lui Șunda a fost singura opțiune pe care a avut-o în vedere pentru postul de antrenor principal al echipei. „Cosmin Contra nu a fost luat în considerare. Este un antrenor foarte bun, îl apreciem, dar el e sub un contract, unul deloc de lepădat. Desigur, de-a lungul timpului, la acest club va fi loc pentru toți poliștii valoroși”, a declarat Nicolae Robu. Salariul lui Cosmin Contra la Petrolul Ploiești este, conform declarațiilor acestuia, de 6.000 de euro pe lună. Când era în Liga a II-a, Valentin Velcea primea, ca „principal” la ACS Poli, 4.000 de euro.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

6 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

8 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

9 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

9 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

10 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

10 ore ago