Categories: Social

„Viitorul este trist cu gaze de sist”, cu Victor Porcu’

Protestele împotriva exploatării cu cianuri, dar și a prospecțiunilor hidraulice au fost reluate, duminică, la Timișoara. De această dată, după modelul patentat înainte de întreruperea de săptămâna trecută, s-a pus în „scenă” o piesă de teatru cu două personaje, arbitrată de deja celebrul „Victor Porcu’”

Timişorenii au fost chemaţi din nou, duminică, să protesteze în centrul oraşului. Dincolo de deja „clasicele” sloganuri împotriva proiectelor miniere de la Roşia Monatnă şi Certej, s-a găsit o nouă temă de discuție: prospecțiunile care sunt programate, chiar în această perioadă, în județul Timiș. Protestatarii au pregătit, cu această ocazie, un… meci de box între ţăranul roman şi corporaţie. A fost pregătit un ring de box, iar pe caldarâm a fost așezat un banner pe care scria „Viitorul este trist cu gaze de şist”. Meciul de box s-a desfăşurat pe trei reprize: prospecțiuni, exploatare și urmări. Ultima repriză a fost câştigată cu greu de ţăran. Arbitrul întâlnirii a fost un alt personaj cunoscut deja protestarilor, „Victor Porcu’”.

„Noi sperăm să fie mai eficient acest gen de protest, pentru că lumea nu prea mai iese la proteste. Încercăm să îi atragem cum putem, să fim cât mai creativ, să vedem ce va fi în viitor. A fost un meci de box destul de realist după părerea mea, între ţăranul roman şi corporaţii. La sfârşit, a câştigat ţăranul român, deşi a fost bătut bine, dar sperăm să nu fie doar un optimism nejustificat”, a spus unul dintre protestatari, Bogdan Bocşa.

În plin scandal legal de gazele de șist, firma Prospecțiuni se apucă de treabă în județul Timiș. Pe o suprafață de 200 de kilometri pătrați, angajații acesteia vor căuta petrol și gaze naturale. Vor fi sondate localitățile Becicherecu Mic, Cărpiniș, Cenei, Checea, Dudeștii Noi, Giroc, Giulvăz, Parța, Peciu Nou, Săcălaz, Sânmihaiu Român, Șag și Uivar. În următoarea perioadă, în Timiș vor fi amplasate până la 10.000 de încărcături explozibile.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

21 de minute ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

3 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

4 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

4 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

5 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

5 ore ago