Categories: Politica

Birou extraordinar PNTCD Timis, pentru excluderea lui Boncea si Herzog

Soarta consilierilor locali Bogdan Herzog şi Flavius Boncea va fi decisă într-o şedinţă extraordinară a Biroului de Conducere PNŢCD Timiş. Aceasta este programată pentru vineri, de la ora 8. Două ceasuri mai târziu, este convocată și ședința extraordinară a CL Timișoara, în urma căreia Herzog ar putea deveni viceprimar.

Flavius Boncea şi Bogdan Herzog, ţărăniştii dizidenţi din Timiş, vor fi înştiinţaţi de convocarea la partid printr-un executor judecătoresc. „S-a semnat un aşa-zis protocol de colaborare, unii au numit-o o hârtie semnată la birt. Am luat act de acest protocol, de o întinare a moralităţii PNŢCD. Consternaţi de această trădare, am decis convocarea unei şedinţe extraordinare a biroului de conducere al PNŢCD pentru vineri dimineaţă la ora 8, la care au fost convocaţi cei doi consilieri Bogdan Herzog şi Flavius Boncea, convocare care urmează să fie afişată şi de către executorul judecătoresc. Îi chemăm la această şedinţă pentru a le judeca faptele săvârşite, abaterile de la statutul PNŢCD şi propunerea mea de excludere a celor doi din partid”, a declarat Ciprian Mihok, preşedintele PNŢCD Timişoara. Acesta apelează şi la tradiţie pentru a le pecetlui soarta celor doi consilieri care au semnat marţi, în nume propriu, un protocol de colaborare cu PSD. „Am crescut ca şi anticomunist, la Timişoara s-a semnat punctul 8 în ce priveşte deconspirarea atrocităţilor săvârşite de comunişti, la Timişoara şi-au dat viaţa sau au rămas schilodiţi oameni care au luptat împotriva comunismului. Nu voi accepta să negoiez niciodată principii – păstrez tradiţia şi împlinesc acel set de valori lăsat moştenire de Corneliu Coposu. La un anumit moment partidul a fost închinat neocomuniştilor prin asocierea cu Geoană, partidul a defilat cu Mircea Geoană doar pentru a face un gest antibăsist. Atunci ne-am dezis de ţelurile noastre anticomuniste. Acest gest se repetă în momentul de faţă prin aceşti aşa-zişi reprezentanţi PNŢCD – această alăturare de prost augur este percepută de timişoreni ca o bătaie de joc la adresa celor care au crezut în ţelurile dreptei”, a mai spus Mihok.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

8 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

10 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

12 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

12 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

12 ore ago