Categories: Zâmbete amare

Ce minunatii a gasit Victor Ponta in „tomberonul” domnului Dan!

Multă lume s-a oripilat în momentul în care Victor Ponta a început să caute prin „tomberoane” un nou aliat cu care să-și ajusteze majoritatea parlamentară. Asta, după ce a dat chix cu încercarea de a-l recicla pe Tăriceanu și a rupe PNL. Dacă nu i-a ieșit cu liberalii, uite că s-a putut cu menajeria de la OTV. Mirosul pestilențial de tomberon pe care-l degaja PP-DD i-a oprit pe alții să i se alăture. Noroc cu marele bărbat de stat Victor Viorel Ponta, care, neavând grețuri, a scotocit prin „tomberon” și l-a extras pe „domnul Dan”. Și nici nu s-a chinuit mult, a fost de-a ajuns să le dea un post de ministru, câțiva secretari de stat și niște funcții în teritoriu.

Personal, nu cred însă că e chiar așa nașpa (să vorbim pe limba celor de OTV) că PSD a pus de-o alianță cu „Partidul Tomberon” al „domnului Dan”. Păi, în primul rând, gândiți-vă că, în sfârșit, toate minunățiile promise de partidul născut din dispariția Elodiei vor fi puse în practică. Și nu-i de colo să primim fiecare român câte 20.000 de euro. Chiar luni seara am auzit-o pe dna Simona, președinte din acte al PP-DD, că acest proiect va fi pus pe masa guvernului și tare mult m-am mai bucurat. Deja îmi fac calcule ce-o să fac cu cei 60.000 de euro (am familie de trei membri), pe care-i voi primi prin mărinimia domnilor Victor Viorel și Dan. Doi bărbați de mare caracter, care, pentru binele neamului, au uitat cum s-au înjurat și bălăcărit în trecut, mai ceva ca la ușa OTV-ului.

Și asta nu e tot, vorba reclamei! Tot în programul de 100 de puncte al PP-DD cu care partidul intră la guvernare se mai arată că vor fi majorate toate salariile atât ale bugetarilor, cât și în domeniul privat. Probabil la guvern va funcționa și o fabrică de făcut bani. Că se vor construi, într-un an, 1.000 kilometri de autostradă. Că se vor ridica 200.000 de locuințe pentru tineri. Că se va construi canalele Dunăre-București și Siret-Bărăgan, un nou mega-aeroport și un nou mega-port la Constanța. Dar ce ziceți de hrană gratuită pentru toți țăranii și câte un tractor gratis pentru fiecare comunitate agrară? Hai, zău că e mișto! Bașca, se va recupera atât tezaurul de la Moscova, cât și sabia lui Ștefan cel Mare de la Istanbul. Plus se va redeschide „dosarul asasinării marelui erou național Mihai Eminescu”. Un punct din Programul PP-DD e ceva mai sensibil. Și anume recuperarea averilor țării de la „ciocoi”. Ei, aici mai e de discutat și de negociat. Dar se rezolvă și treaba asta!

Lăsând acum gluma la o parte, e bine că PP-DD a intrat la guvernare. Măcar pentru ca acel electorat ceva mai retard al „domnului Dan” să vadă că e cale lungă de la promisiuni aberante la fapte. Așa chinuit, manelizat și OTV-izat, poate va înțelege și acest lumpen-electorat dispus să voteze toate ciudățeniile din lume că „domnul Dan” s-a folosit de toți fraierii pentru a ajunge acolo unde și-a dorit tot timpul: lângă ciocoi. Decât să voteze toate aberațiile din lume, poate data viitoare reprezentanții acestui electorat vor sta acasă lângă berea la pet, cu manelele date la maximum și ochii beliți pe OTV. Fiindcă sperăm acum să se deschidă și această mahala televizată, că sigur Ponta mai vrea și alte dejecții împroșcate pe Opoziție, nu doar cele de la Felix TV și Ghiță TV. Și la urma urmei, cum poți compromite un partid ca PP-DD decât luându-l la guvernare? Că PSD oricum nu se mai poate compromite!

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

11 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

11 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

11 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

11 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

15 ore ago