Lucrarile din Cetate nu vor fi gata integral in luna iulie! Se vor termina pe bucati, din martie incolo

Cele patru piețe și zece străzi intrate în programul de reabilitare a zonei Cetate vor fi gata în acest an, dar în niciun caz până în luna iulie. Sigur nu vor fi finalizate până atunci strada Eugeniu de Savoya și nici Piața Unirii, dar primarul Nicolae Robu spune că lucrarea se va încadra în termenul de execuție.

Lucrările de pe imensul șantier din zona Cetate sunt oprite în mare parte în momentul de față, din cauză că vremea este rece. Se lucrează acum doar la pavajul de pe strada Mercy și la cel din Piața Libertății. „Am fost în Piața Libertății, pe strada Mercy, am văzut că se lucra, însă pavarea aceasta este o operație extrem extrem de anevoioasă. Încă nu avem soluția pentru vestigii, nu noi o dăm, ea trebuie să fie aprobată de Ministerul Culturii. Nici în Piața Sf. Gheorghe nu sunt lucrurile lămurite în totalitate. Trebuie aprobată revizuirea de proiect ca urmare a descoperirilor arheologice și apoi trebuie făcută o contractare a lucrărilor noi care nu au fost prinse în caietul de sarcini inițial. Pe Mercy se conturează frumos, eu zic că o sa iasă bine”, a declarat, marți, primarul Nicolae Robu.

Edilul recunoaște că lucrările merg greu, dar este convins că primăria se va încadra în termen. „Acesta este sfârșitul anului 2015, dar noi vrem să terminam și vom termina pe porțiuni până la sfârșitul lui martie, chiar în condițiile astea de vreme. Până la sfârșitul lui iulie nu o să se termine totul, toate cele zece străzi și patru piețe. Nu o să fie gata până la sfârșitul lui iulie… Piata Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Mercy, strada Fără Nume, Praporgescu, Constantin Mușat, aproape toate străzile. Nu va fi gata Eugeniu de Savoya până atunci, că este o stradă mare, și Piața Unirii”, susține Robu. În Piața Unirii, lucrările n-au înaintat deloc, iar arheologii încă au de lucru în zona Vicariatului Sârbesc, dar primarul e optimist. „Nu ne încurcă atât de mult în Piața Unirii, e vorba de aprobarea revizuirii și licitarea proiectului suplimentar, asta ne ia timp. În rest se poate lucra în porțiunea neafectată de cercetarea arheologică”, a conchis Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

10 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

13 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

14 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

14 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

15 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

15 ore ago