Categories: Primăria Timişoara

Peste doua luni aflam ce se intampla cu vestigiile din Cetate! De conservat, probabil abia la anul

Avem vestigii în zona Cetate, dar nu știm pentru cât timp. După ce au stat deja luni bune la voia capriciilor vremii, acestea vor rămâne în același stadiu minimum jumătate de an. Primăria a atribuit, în sfârșit, contractul de punere în valoare a acestora, dar proiectul are termen de execuție opt luni. Cel puțin!

În luna februarie, Primăria Timișoara a publicat pe SEAP un anunț de cumpărare de „servicii de specialitate, în vederea punerii în valoare a vestigiilor arheologice descoperite în perioada implementării proiectului «Reabilitarea spațiilor publice din Centrul Istoric al Municipiului Timișoara»”. Acestea prevedea „reabilitare, conservare, restaurare și amenajări adiacente informațional-culturale”, la o valoare estimată de 11,3 milioane de lei, fără TVA. În afară de proiect, lucrările propriu-zise constau în principiu, în restaurarea, consolidarea și protejarea in situ a vestigiilor descoperite în zona Cetate. Este vorba, conform caietului de sarcini, de asigurarea căilor de acces pietonal și carosabil, modernizarea utilităților publice, inclusiv iluminat, delimitarea și împrejmuirea obiectivelor, amenajări peisagistice în Piața Libertății, zona băilor turcești, Piața Sf. Gheorghe, zona moscheii și a bisericii iezuite, Piața Țarcului, zona Casei camerale și a locuinței de lemn, strada Eugeniu de Savoya, zona piațetei de la Poarta Cocoșului, strada Vasile Alecsandri, zona Moscheii Ali Bey, strada Francesco Grisselini, zona Moscheii Gemgime, și Piața Unirii, pasajul de cărămidă și zidul de incintă al fortificației cetății.

Primarul Nicolae Robu a anunțat, marți, că există, în sfârșit, un câștigător al licitației. Acesta este asocierea SC Corint SRL – SC General Game SRL, societăți cu sediul în Sântimbru, județul Alba. Lucrarea a fost adjudecată la prețul de 6.9 milioane de lei, fără TVA. Interesantă este însă durata de execuție: două luni pentru proiectare, respectiv șase luni pentru punerea în practică. În total, opt luni, în varianta fericită în care proiectul este aprobat imediat de comisia specială a Ministerului Culturii. Șantierul din zona Cetate trebuie finalizat, conform spuselor primarului Robu, până la 31 decembrie, deci peste ceva mai mult de șase luni. Edilul nu pare însă prea îngrijorat. „O să avem grijă să fie gata (…) Așa au fost estimate termenele de către specialiștii care au făcut caietul de sarcini. Licitația a durat mai mult decât ar fi fost normal (…) vom cere firmelor să se concentreze și să finalizeze în timp util, încât să terminăm acest proiect. Când e vorba de fonduri europene, trebuie să facem cu toții eforturi”, spune Robu.

Ar mai trebui spus că licitația a fost contestată de două ori, dar, de această dată, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dat dreptate municipalității. Ce se va întâmpla cu vestigiile nu se știe, pentru că primăria nu are un cuvânt de spus în realizarea proiectulu propriu-zis. Asocierea câștigătoare a lucrat și la proiectul „Reabilitarea Centrului Istoric – Fortificația Vauban – Alba Iulia”, care ar fi trebuit terminat în octombrie 2014, dar s-a finalizat abia două luni mai târziu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu

Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…

10 ore ago

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

10 ore ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

12 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

14 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

14 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

14 ore ago