Timișoara este cel mai accesibil mare oraș din România, atunci când vine vorba despre sumele plătite sub formă de chirie. Zona Cetate este cea mai solicitată, iar pe oraș o chirie medie pleacă de la 250 de euro pentru o garsonieră și ajunge la 450 de euro la trei camere. Marile orașe din țară continuă…
Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin
Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru casele și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în…
Se prelungesc avizele pentru accesul auto în zona Cetate
Avizele acordate pentru accesul autovehiculelor, documentele speciale emise de Primăria Timișoara, se vor prelungi a anunțat instituția. Acestea vor fi valabile până pe 30 aprilie. Primăria Timișoara, prin Comisia de Circulație de la nivelul municipiului Timișoara, a deci prelungirea valabilității avizelor emise pentru accesul autovehiculelor în zona Cetate (semnalizată conform prevederilor OUG 195/2002). Astfel, toate…
Hai pe tocuri prin Cetate! Robu: Strazile nou pavate ofera destula comoditate la plimbare / FOTO
Centrul Timișoarei va deveni, în câțiva ani, o zonă de lux, cu buticuri și restaurante simandicoase, unde doamnele se vor putea plimba liniștite pe tocuri. Asta susține primarul Nicolae Robu, conform căruia pavajul din Cetate e mult mai frumos și mai practic decât în alte orașe din Europa.
Oamenii lui Grapini il iau la intrebari pe Robu: De ce Piata Libertatii e gata inainte de Piata Unirii?
Subalternii pe linie de partid ai Mariei Grapini cer explicații de la primărie pe tema reabilitării zonei Cetate. Ei vor să știe de la Nicolae Robu de ce lucrările sunt întârziate cu peste 100 de zile, de ce Piața Libertății e gata (deși nu e) înainte de Piața Unirii și cum pot fi recuperate pierderile firmelor din zona Domului.
Alte sparturi in Cetate: strada Dimitrie Cantemir va deveni pietonala / FOTO
Primăria își duce mai departe planurile de a transforma în pietonale cu asfalt mai multe străzi din Cetate. După Janos Bolyai și Pacha, acum a venit rândul străzii Dimitrie Cantemir. Fără anunț prealabil, aceasta a fost spartă, iar pentru șoferi va deveni și mai greu să găsească un loc de parcare în centrul Timișoarei.
Inca o strada interzisa masinilor in zona centrala!
La o lună și jumătate de când a fost spartă, strada Janos Bolyai a fost refăcută și va deveni exclusiv pietonală. Este a doua străduță din Cetate care trece printr-un astfel de proces, după strada Pacha, pe porțiunea dintre Bd. Revoluției și Piața Unirii. În total, vor apărea patru noi străzi pietonale.
Daca tot s-a terminat vacanta, va fi reluata pavarea in Cetate! Piata Unirii, gata in octombrie
Șantierul din Cetate va fi terminat până la finele acestui an, chiar dacă lucrările pe unele străzi abia au început. Primarul Nicolae Robu oferă, din nou, o mostră de optimism debordant și explică stagnarea prin… vacanța de vară a furnizorilor de piatră.
PSD Timis va veghea ca Primaria Timisoara sa nu intre in faliment
Cu lucrările din zona Cetate, dar și altele finanțate pe fonduri europene derulate în ritm de melc, ADR Vest a avertizat Primăria Timișoara că există riscul de a trebui să plătească din bugetul propriu 25 de milioane de euro. Președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu, spune că situația ar putea deveni dramatică.
Vai, Dubai, Dubai! Cautat de DIICOT, Florian Walter, de la Romprest, e rezident in Emiratele Arabe
Patronul Romprest nu va ajunge prea curând în fața anchetatorilor. Florian Walter, dat în urmărire internațională, se află într-o țară cu care România nu are acord de extrădare. Romprest are, cu Primăria Timișoara, un contract de 65 de milioane de lei, pentru reabilitarea centrului istoric, însă lucrările merg în ritm de melc.
Terasele de pe santierul din Cetate ar putea fi inchise! De vina e… Codul Fiscal
Revoltă printre proprietarii de localuri din zona Cetate, ale căror afaceri au fost afectate de lucrările deschise acum un an și jumătate. Oamenii spun că inspectorii primăriei i-au anunțat că, dacă vor să-și țină deschise terasele, trebuie să plătească o taxă, deși acestea funcționează în plin șantier. Primarul Nicolae Robu susține că nu există altă variantă.
Cu 15 muncitori nu se face treaba in Cetate, dar bine ca s-a terminat… stransul fanului!
Pe șantierul din zona Cetate se va lucra. Asta i-a promis primarului Nicolae Robu antreprenorul general. Până una-alta, a fost reluată activitatea pe strada Savoya și în Piața Unirii, chiar dacă edilul nu e mulțumit de numărul de muncitori. Pentru că e „băgăreț” , Robu urmărește evoluția șantierului, deși nu are prerogative în acest sens.
Peste doua luni aflam ce se intampla cu vestigiile din Cetate! De conservat, probabil abia la anul
Avem vestigii în zona Cetate, dar nu știm pentru cât timp. După ce au stat deja luni bune la voia capriciilor vremii, acestea vor rămâne în același stadiu minimum încă jumătate de an. Primăria a atribuit, în sfârșit, contractul de punere în valoare a acestora, dar proiectul are termen de execuție opt luni. Cel puțin!
Criza de piatra in zona Cetate! Pentru strada Mercy nu s-a livrat nimic de cateva luni
Au vrut cea mai cea piatră pentru pavarea străzilor din centrul istoric, acum trag ponoasele. Primarul Nicolae Robu recunoaște că sunt probleme cu aprovizionarea, iar pe strada Mercy efectiv nu se poate lucra. Pe de altă parte, licitația pentru conservarea vestigiilor a fost contestată.
Robu admite: Nu pot sa dau un termen ferm pentru santierul din Cetate / FOTO
Dacă s-ar găsi pietrari, lucrările din centrul istoric ar merge strună. Dar nu sunt, sau cel puțin firma care a câștigat licitația nu i-a găsit, așa că nu poate fi avansat un termen clar pentru finalizarea pavării celor zece străzi și patru piețe. Primarul Nicolae Robu spune că de vină sunt, în plus, vara ploioasă de anul trecut și iarna lungă abia încheiată. Totuși, edilul e convins că banii nu vor fi pierduți.
Zona Cetate, la mana pietrarilor! Santierul nu se va inchide inainte de decembrie
Nu se găsesc pietrari, cei care lucrează în zona Cetate au fost în vacanță până „după Paștele Morților”, iar șantierul nu va fi încheiat decât la 31 decembrie. Primarul Nicolae Robu recunoaște că lucrările înaintează foarte greu, dar e absolut sigur că nu va fi pierdută finanțarea europeană.
Robu, despre pavaj: Prefer sa intarziem un pic, dar sa fie de calitate
Pe străzile și piețele din centrul istoric al Timișoarei se va lucra și ziua, și noaptea, dar nu pe perioade foarte lungi. Asta, pentru că furnizorii de piatră nu vor putea livra „marfa” într-un ritm atât de susținut.
A inceput pavarea in Piata Unirii! / FOTO
În sfârșit, o veste bună: în Piața Unirii începe să fie remontat pavajul. Primarul Nicolae Robu a anunțat, de altfel, la începutul săptămânii, că operațiunea este pe cale să pornească.
Zona Cetate ar putea sa nu fie gata la timp! Daca licitatiile se prelungesc, proiectul e in pericol
Reabilitarea centrului istoric ar putea să nu fie gata în termenul asumat prin contract și s-ar putea să dăm o parte din bani înapoi. Primarul Nicolae Robu admite, pentru prima dată, că acest lucru este posibil. Deși nu există soluții agreate pentru conservarea vestigiilor, edilul e categoric: nu vrea ca fostele băi din Piața Libertății să rămână descoperite și să se transforme în groapă de gunoi! Părerea lui nu contează însă.
Conservarea vestigiilor din Cetate costa peste trei milioane de euro, se cauta proiectant
Cu toată zona centrală a orașului în șantier și fără soluții finale pentru conservarea descoperirilor arheologice făcute în timpul lucrărilor, Primăria Timișoara cumpără servicii de specialitate, în vederea punerii în valoare a acestor vestigii. Anunțul a fost pus pe SEAP, ofertele se deschid pe 3 martie, iar suma nu este deloc neglijabilă: peste 3 milioane de euro.