Categories: Zâmbete amare

Cum ar trebui sa arate fisa personala a lui Alin Popoviciu sau „decalogul” unui candidat PNL la sefia CJT

După „joia neagră” a PNL Timiș, când doi „no name” au obținut cele mai multe puncte la votul dat de primari, respectiv în Biroul Județean, mai sunt două etape pentru candidații liberali la șefia Cj Timiș. Prima este așa-numita fișă a candidatului” care reprezintă 40% din punctajul final. Nu știu cum va fi elaborată această fișă în cazul deputatului Alin Popoviciu, dar încerc, în rândurile de mai jos, să fac un „decalog” al criteriilor de „performanță” ale acestuia.

1. A reușit marea performanță ca din cățeluș de companie să ajungă asociat al probabil celui mai corupt politician român de la Adrian Năstase încoace și în mod clar cel mai detestat în „epoca Băsescu”. Și mă refer aici la Elena Udrea, cu care Popoviciu este asociat, prin intermediar, la o firmă din Dumbrăvița. Tot Popoviciu i-a făcut rost acesteia de un bolid Mercedes, cu un discount de 30.000 de euro. Dacă va ajunge președintele CJT, în mod cert Elena Udrea va primi titlul de „Cetățean de onoare” al județului Timiș.

2. A reușit să dea cu integritățile PNL de pământ și să ajungă potențial candidat la președinția CJT cu toate că e urmărit penal într-un dosar de corupție, având sechestru asigurator pe o parte din avere. De asemenea, este cercetat în mai multe dosare penale.

3. În perioada Guvernării PDL a devenit, dintr-un politician obscur, alături de un Gelu Vișan și Marcel Hoară, unul din comunicatorii PDL pe televiziuni. Cu ce rezultat s-a văzut. O spunea chiar primarul Aradului, Gheorghe Falcă, om cu state vechi în PDL: „E un bou şi face partidul de râs pe la televiziuni. Nu-l trimite nimeni acolo, se duce singur, vorbeşte numai prostii şi, de cele mai multe ori, e nepregătit pentru tema aflată în discuţie. Mă sună oamenii din teritoriu şi îmi spun să-l iau pe Popoviciu de pe ecran, că nu ştie nimic şi ne face numai deservicii”. Popoviciu a rămas în istoria televiziunilor și după ce a spus că e de acord cu câteva citate despre care credea că sunt ale lui Traian Băsescu. Aparțineau însă lui Adolf Hitler, astfel că Popoviciu a replicat: „Ce dacă e citat din Hitler, care-i problema dacă ideea e bună?”.

4. Tot în perioada PDL, pe când era un fel de vătaf județean, a inventat moda lucrărilor executate înainte de-a se face licitația. A făcut acest lucru cel puțin în două proiecte: un drum la Variaș și piața din Lovrin, ambele lucrări câștigate de o firmă cu care avea relații: Agma Tiuca.

5. În aceeași perioadă a devenit un fel de șef neoficial al Regionalei CFR, pe când aceasta era condusă de prietenul său Valeriu Trică. Perioadă în care a împărțit contracte în stânga și dreapta după cum au vrut mușchii lui. Pentru el și-a tras doar fostul Club CFR la preț de dumping. Azi, Trică este asociatul lui Popoviciu și Elena Udrea la amintita firmă din Dumbrăvița.

6. Ca parlamentar s-a evidențiat numai prin inițiave minunate. Una a fost organizarea unui concurs Miss Parlament, iar alta a fost impozitarea vrăjitoarelor. Adică legalizarea lor.

7. Ca educație, a absolvit un curs al Academiei SRI „Mihai Viteazul” și este doctorand la Universitatea de Vest. Unii spun că și-ar fi luat doctoratul cu lucrarea „Economie și Integrare Economică în cadrul Uniunii Europene”. Totul fiind pe șest, n-am aflat până acum pe cine a plagiat în această lucrare. Apelăm tot la Falcă și la evalurea educației lui Popoviciu: „Omul ăsta ca să ajungă politician mai are multe cărți de citit”.

8. Este primul politician care a descoperit că primarul Nicolae Robu, actualul său coleg de partid, este corupt și șpăgar, lucru pe care nu l-au depistat nici măcar PSD-iștii. „Nicolae Robu face toate aceste măgării doar pentru că se strânge lațul în jurul lui. Însă pe mine nu mă sperie, pentru că vreau să le arăt timișorenilor că pe fruntea primarului scrie «șpagă»”, spunea Popoviciu în octombrie 2013.

9. Are reale calități de psiholog și chiar psihiatru, testate pe același Robu: „Cred că timişorenii văd mai bine cine este şi cine nu este normal la cap (…) Nu mă gândesc să-l dau pe domnul Robu în judecată. E foarte greu să dai un nebun în judecată, nebunul e nebun. Pe omul care nu gândeşte şi este dus de acasă trebuie să îl laşi în pace”.

10. Folosește șantajul ca armă politică. Chiar dacă nu el personal, dar interpuși ai lui, cum e un anume Dorin Munteanu din Sânnicolau Mare, au lăsat de înțeles că, dacă nu va fi desemnat candidat PNL la șefia CJT, Alin Popoviciu va lua cu el zece primari și va pleca la PMP. El are astfel „avantajul călărețului”. Adică, dacă va fi refuzat de liberali, poate merge liniștit la PMP. „Drum bun și cale bătută!”, i-ar spune cei mai mulți liberali.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

La anul, lalelele vor fi admirate şi în Parcul Botanic

Primăvara, Parcul Justiţiei este unul dintre cele mai vizitate şi fotografiate locaţii din Timişoara, datorită…

2 ore ago

Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO

Un număr de 22 de proiecte care încurajează mersul pe bicicletă în întreaga regiune de…

2 ore ago

Contribuția lui Albert Kristóf-Krausz la modelarea spațiul urban și artei locale într-o nouă expoziție temporară la MNArT

Muzeul Național de Artă Timișoara aduce în prim plan opera lui Albert Kristóf-Krausz, personalitate marcantă…

2 ore ago

Timișoara candidează la titlul de Destinația Anului în 2025

Timișoara concurează din nou în competiția „Destinația Anului”, cel mai amplu concurs turistic din România,…

2 ore ago

La Urseni se va construi o creşă nouă cu o investiţie de la CNI de aproape 17 milioane

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a dat undă verde construirii unei creşe la Urseni, comuna…

2 ore ago

După 35 de ani

Se împlinesc în aceste zile 35 de ani de la aprinderea în Timişoara a flacării…

3 ore ago