Categories: SănătateUltima ora

Revoltator: Spitalul Victor Babes, in prag de colaps! De joi nu se mai trateaza decat urgentele

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara a ajuns într-o situație limită. De joi nu vor mai fi asigurate decât urgențele, pentru că unitatea sanitară încă nu a semnat contractul cu Casa Județeană de Asigurări Timiș, deoarece suma oferită de aceasta este mult prea mică.

La data de 1 aprilie, Casa de Asigurări de Sănătate ar fi trebuit să elaboreze un nou contrac-cadru cu unitățile medicale. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar o ordonanță de urgență a Ministerului Sănătății a permis ca noul contract să fie amânat până pe 30 iunie. Între timp, se putea semna un contract adițional la contractul din 2015. Pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș”, suma pe care vrea să o ofere CJAS Timiș este mult prea mică. „Suntem în imposibilitatea de a semna contractul cu CJAS Timiș, pentru trimestrul doi, deoarece suma pe care ne-au oferit-o este foarte mică, mult sub ce se realizează la nivelul spitalului. Noi am sperat ca, de la 1 aprilie, să putem negocia pe un contract nou. Ei au venit cu un act adițional, în condiții foarte defavorabile spitalului nostru. (…) Legea spune că pacientul se poate adresa oriunde și trebuie să-i oferim serviciile medicale de care are nevoie. Noi avem pacienți din toată țara. Avem o echipă foarte performantă, dar, dacă nu primim bani, nu putem să-i tratăm cu biserica, apă sfințită sau cu aer curat. Avem nevoie de aceste fonduri. (…) De joi, dacă nu ne înțelegem cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, nu mai putem asigura teoretic niciun fel de serviciu. Teoretic vom asigura doar urgențele”, spune managerul spitalului, Voichița Lăzureanu.

CJAS Timiș a propus, pentru „Victor Babeș”, suma fixă de 4,38 milioane de lei pentru perioada aprilie – iunie. Dr. Lăzureanu spune însă că spitalul are nevoie de minim 6 milioane de lei pentru a-și desfășura activitatea în condiții normale. În plus, din 2015, din cauza fondurilor puține, spitalul a acumulat datorii de peste 3 milioane de lei. Conducerea spitalului se teme că furnizorii ar putea apela la instanță. „În Casa de Asigurări nu avem un partener de discuții. Avem datorii foarte mari la furnizori. Ne vedem obligați să asigurăm doar urgențele. Noi nu avem cum să lăsăm medicii fără salarii”, a explicat Cristian Oancea, directorul medical al spitalului. După ce au refuzat să semneze actul adițional propus de CJAS, cei de la „Victor Babeș” au fost anunțați că, de la 1 aprilie, nu mai au contract. Managerul spitalului susține că în 2015 au fost tratați 6.150 de pacienți, pentru care a fost nevoie de fonduri de 13,8 milioane de lei, dar CJAS Timiș nu a decontat decât 5.391 de pacienți, adică 11,7 milioane de lei. În acest an, din 1.619 cazuri au fost decontate doar 1.299 de lei, existând un deficit de 670.000 de lei. Spitalul are 340 de angajați care, cel puțin deocamdată, nu își vor primi salariile pe luna aprilie.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

O oră ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

2 ore ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

13 ore ago

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” (USVT) contribuie la monitorizarea poluării aerului în regiunea transfrontalieră Banat prin achiziția de echipamente moderne

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din România implementează proiectului transfrontalier RORS00090 AirMON, o…

15 ore ago