Stadionul Dan Paltinisanu, liber la inchiriat de la 30.000 lei / luna! CJ Timis face licitatie

Consiliul Județean Timiș se pregătește de licitația pentru închirierea stadionului „Dan Păltinișanu”. Contractul de folosință gratuită al ACS Poli va expira în două săptămâni. Acum a fost stabilită și suma de la care se va pleca la viitoarea licitație, înțelegerea cu noul chiriaș urmând să fie valabilă doi ani.

stadion acs polistadion acs poli

În 2012, Consiliul Județean Timiș a acordat folosința gratuită a stadionului „Dan Păltinișanu” pe un termen de patru ani, respectiv până la data de 2 august 2016, Asociației Club Sportiv Poli Timișoara. În luna mai, CJ Timiș a anunțat că vrea să scoată la licitație închirierea arenei de peste 55.000 metri pătrați, cu exact 32.821 locuri pe scaune. „Date fiind prevederile legale în vigoare, închirierea stadionului, ca bun imobil din domeniul public al Județului Timiș se poate face doar prin licitație publică (…) Totodată se impune darea în administrare a stadionului către Direcția de Prestări Servicii Timiș, care va trebui să asigure (…) și întreţinerea stadionului (curăţenie spaţii interioare şi exterioare, managementul deşeurilor, încălzire, climatizare, utilităţi, iluminat spaţii interne, întreţinere nocturnă, pază, etc.); întreţinerea gazonului; realizarea lucrărilor de întreţinere şi de investiţii şi să efectueze toate reparaţiile necesare pe toată durata închirierii stadionului, cu excepţia celor care, conform contractului de închiriere, sunt în sarcina locatarului; verificarea în permanenţă a stării bunurilor şi modul de administrare a acestora de către locatar”, se preciza în proiectul respectiv. Contractul ar urma să fie încheiat pe doi ani, timp în care Consiliul Județean Timiș va putea închiria stadionul pentru organizarea de alte evenimente sportive și/sau cultural-artistice.

În primul plen „de lucru” al noului consiliu județean, programat vineri, 22 iulie, aleșii vor avea de adoptat o nouă hotărâre care să stabilească un preț de pornire pentru licitația care urmează să fie aibă loc. „Propunerea tarifului are la bază fundamentarea Direcţiei de Prestări Servicii Timiş şi fundamentarea Direcţiei Buget Finanţe”, se precizează în noul proiect, iar suma calculată este de 30.000 lei/ lună, cu tot cu TVA. La acești bani se adaugă plata utilităților, care va fi facturată separat. Rămâne de văzut cine se va prezenta la această licitație, asta și în condițiile în care, în ultimele zile, se discută tot mai intens despre rămânerea în prima ligă a lui Poli Timișoara și preluarea echipei de către un investitor privat. Viorel Tudose a declarat că nu este interesat ca autoritățile locale și județene să dea vreun ban pentru echipa de fotbal. „Din capul locului vă spun că nu mă interesează banul public. Consider că aceasta este o capcană, cea a banului public virat la echipele sportive. Singura mea pretenţie este legată de asigurarea infrastructurii sportive pentru echipa de fotbal”, a spus categoric omul de afaceri.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Înmatriculările de vehicule electrice au crescut în Regiunea Vest cu 76% în doar doi ani

Regiunea Vest a înregistrat, potrivit celor mai recente date furnizate de Institutul Național de Statistică,…

10 secunde ago

Peste două tone de ulei uzat a fost colectat în recipientele speciale amplasate în Timișoara

Primăria Timișoara a reușit, prin intermediul societății cu care are contract în acest sens, să…

6 minute ago

Șef de secție de poliție, încătușat de colegi, după mai multe petreceri cu tematică de… droguri!

Un șef de secție de poliție din Timișoara, obișnuit al cluburilor și petrecerilor deși a…

3 ore ago

Conform planului. Timișoara bifează victoria așteptată în meciul cu Ploiești

SCM Timișoara a obținut al doilea succes consecutiv în Liga Națională de Baschet Masculin și…

4 ore ago

Victorie cu Lupeniul la momentul potrivit! Poli, prima în C9

Politehnica Timișoara a obținut prima victorie, în acest sezon de Liga a III-a, contra Minerului…

6 ore ago

Elevii francezi veniţi în practică la Horticultura şi-au terminat stagiul în Timişoara/Foto

  Săptămâna aceasta elevii francezi de la Liceul Profesional Jean Rostand, din localitatea franceză Offranville…

7 ore ago