Stadionul Dan Paltinisanu, liber la inchiriat de la 30.000 lei / luna! CJ Timis face licitatie

Consiliul Județean Timiș se pregătește de licitația pentru închirierea stadionului „Dan Păltinișanu”. Contractul de folosință gratuită al ACS Poli va expira în două săptămâni. Acum a fost stabilită și suma de la care se va pleca la viitoarea licitație, înțelegerea cu noul chiriaș urmând să fie valabilă doi ani.

stadion acs poli

În 2012, Consiliul Județean Timiș a acordat folosința gratuită a stadionului „Dan Păltinișanu” pe un termen de patru ani, respectiv până la data de 2 august 2016, Asociației Club Sportiv Poli Timișoara. În luna mai, CJ Timiș a anunțat că vrea să scoată la licitație închirierea arenei de peste 55.000 metri pătrați, cu exact 32.821 locuri pe scaune. „Date fiind prevederile legale în vigoare, închirierea stadionului, ca bun imobil din domeniul public al Județului Timiș se poate face doar prin licitație publică (…) Totodată se impune darea în administrare a stadionului către Direcția de Prestări Servicii Timiș, care va trebui să asigure (…) și întreţinerea stadionului (curăţenie spaţii interioare şi exterioare, managementul deşeurilor, încălzire, climatizare, utilităţi, iluminat spaţii interne, întreţinere nocturnă, pază, etc.); întreţinerea gazonului; realizarea lucrărilor de întreţinere şi de investiţii şi să efectueze toate reparaţiile necesare pe toată durata închirierii stadionului, cu excepţia celor care, conform contractului de închiriere, sunt în sarcina locatarului; verificarea în permanenţă a stării bunurilor şi modul de administrare a acestora de către locatar”, se preciza în proiectul respectiv. Contractul ar urma să fie încheiat pe doi ani, timp în care Consiliul Județean Timiș va putea închiria stadionul pentru organizarea de alte evenimente sportive și/sau cultural-artistice.

În primul plen „de lucru” al noului consiliu județean, programat vineri, 22 iulie, aleșii vor avea de adoptat o nouă hotărâre care să stabilească un preț de pornire pentru licitația care urmează să fie aibă loc. „Propunerea tarifului are la bază fundamentarea Direcţiei de Prestări Servicii Timiş şi fundamentarea Direcţiei Buget Finanţe”, se precizează în noul proiect, iar suma calculată este de 30.000 lei/ lună, cu tot cu TVA. La acești bani se adaugă plata utilităților, care va fi facturată separat. Rămâne de văzut cine se va prezenta la această licitație, asta și în condițiile în care, în ultimele zile, se discută tot mai intens despre rămânerea în prima ligă a lui Poli Timișoara și preluarea echipei de către un investitor privat. Viorel Tudose a declarat că nu este interesat ca autoritățile locale și județene să dea vreun ban pentru echipa de fotbal. „Din capul locului vă spun că nu mă interesează banul public. Consider că aceasta este o capcană, cea a banului public virat la echipele sportive. Singura mea pretenţie este legată de asigurarea infrastructurii sportive pentru echipa de fotbal”, a spus categoric omul de afaceri.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (iulie 15th, 2016 at 15:50 )

Enoriasii il inchiriaza ca sa joace singuri in L2-a pe DP, numai ca sa-l oftice pe Lae!

soryn a spus: (iulie 15th, 2016 at 17:29 )

o porcarie … un jeg de stadion, in care faci icter daca trebuie sa folosesti buda, sau daca te prinde ploaia nu ai unde sa te ascunzi, trebe sa platesti 5 lei pentru o cloaca de suc pus in pahare din sticle de 2 litrii, si tu ceri chirie … pentru un teren viran, inconjurat de pamint batatorit si bucati de beton iesite din pamint … darimati-l si dati-le cristestilor terenul sa mai faca si ei un ban saracii, ca nu mai au ce vinde … parca toti idiotii s-or strins in Timisoara de la primar la ultimul „functionar” al acestui jeg numit stat …
imbogatiti-va idiotilor, pe spatele timisorenilor … ca doar de aia v-au ales …

soryn a spus: (iulie 15th, 2016 at 17:51 )

PS: dar peretii aia imputzitzi… si plini de mucegai … numita sala olimpia ,de ce nu cereti chirie, acolo castigati! … pai cite echipe falimentare se pregatesc acolo? … pai de ce sa discriminati , cite echipe de handbal, baschet, futsal, sint … de acolo se scoate purcoiul de bani …
Va rugam nu faceti discriminari, parca si echipa Timba, o schipa „sustinuta” de un anumit om politic, isi desfasoara activitatea la aceasta sala, ia sa le cereti si la astia vreo 10.000 pe luna, asa … sa nu facem discriminari …
sint curios cit o sa se ceara chiria pe acea sala „fantoma” care trebuia anul trecut in iulie sa se tina campionatul de baschet feminin … sper macar ca nepotii mei sa prinda inaugurarea … probabil domn primar s-a dus in singapore sa vada cum arata acolo o sala de 2500 de locuri … probabil ca parlitii aia nici nu au o asa sala „polivalenta” cum se construieste la Timisoara de 6 ani …

anteconbega a spus: (iulie 16th, 2016 at 08:53 )

Să-l închirieze Grundeanu, că pe 20 septembrie e ziua lui Ponta, şi să înfiinţeze o grădină zoologică ambulantă. (Băsescu – 2002: „Ponta e un maimuţoi”)

INO a spus: (iulie 16th, 2016 at 11:24 )

NOW! DACĂ POLI RĂMÂNE ÎN PRIMA LIGĂ ESTE NORMAL SĂ NU SE IA NICI O CHIRIE!!ȘI CHIAR DACĂ VINE ACEST INVESTITOR TOT NU AR TREBUI SĂ LE CERȘEASCĂ VREO CHIRIE MĂCAR ATÂT SĂ FACĂ ȘI CJ PENTRU ECHIPA ASTA DE NEAJUTORAȚI!!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

george a spus: (august 4th, 2016 at 01:04 )

Soryne,eu unul m-am saturat sa citesc postarile unor „specialisti” ca tine.Vorbiti dupa ureche,fara o minima documentare.Si sunteti multi,fratilor.Uite unde spui neadevaruri.
1.Sala Olimpia a fost renovata anul trecut si arata f bine in interior si nu asa cum o prezinti.
2. Vad ca habar nu ai cine este proprietarul salii in constructie.Crezi ca este primaria sau CL? Sunt convins ca asa crezi.Ei bine,afla ca este UPT, pe banii UPT.Implicarea dlui Robu este pur formala,ca fost rector,el incercand sa impulsioneze mersul lucrarilor.Din pacate,constructorul este in insolventa de aprox un an.Din pacate si pt tine,ca spui prostii,fara sa cunosti starea de fapt !!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.