Categories: Alte sporturi

Informatica bate liderul la 0! Banatenii urca pe podium

După o perioadă destul de agitată pentru vicecampioana ţării la futsal, cu acuzaţii în interiorul echipei, lucrurile au revenit la normal chiar în cel mai bun moment, jocul cu liderul neînvins al campionatului, United Galaţi!

Informatica Timişoara şi-a luat rolul în serios în faţa unei echipe în care a avut de suferit sezonul trecut şi care, în acest an competiţional, surprinzător sau nu, este pe primul loc, aproape de finalul turului. Violeţii au lăsat problemele deoparte şi au oferit un spectacol agreabil. Cu o apărare impenetrabilă şi cu o ofensivă care a făcut spectacol în multe momente, trupa din Banat s-a impus poate chiar mai uşor decât o arată scorul. S-a încheiat 3-0, Savic (17), Fl Matei (25), Felipe Pinto (31), iar Galaţiul a suferit prima înfrângere din acest sezon, în timp ce Timişoara a adunat a cincea victorie din opt partide şi a urcat pe locul 3. În etapa viitoare, echipa din Timişoara va întâlni într-un derby de Banat, Muncitorul Reşiţa.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

10 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

10 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

11 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

12 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

12 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

14 ore ago