Ne-au scos „cucii din cap”, de-am ajuns in urma Ugandei si Burundi

„Am venit aici să vă scot din cap cucii cu autostrăzile!”, îi atenționa, în urmă cu aproape două decenii, ministrul de atunci al Transporturilor, Traian Băsescu, pe liderii administrației din Timiș și în special pe Viorel Coifan, la acea vreme președinte al consiliului județean. Se întâmpla la Hotel Continental, iar Băsescu descindea dintr-o mașină a fraților Cristescu, venind dinspre Arad, unde tăiase o panglică la un drum, în timp ce Coifan tot vorbea de necesitatea unei autostrăzi pe Culoarul IV. Ca și mica întâmplare, este important și acest detaliu cu mașina, fiindcă el dezvăluie ce s-a întâmplat în România post-revoluționară: vechile fabrici au ajuns pe zero lei la noi afaceriști care le-au transformat apoi în afaceri imobiliare. Cu marea îngăduință din partea statului și în absența unei DNA sau a unor procurori adevărați.

Așadar, asta era părerea celui mai important politician român al ultimilor 28 de ani, fie și dacă luăm în considerare funcțiile avute (zece ani președinte, două mandate ministru al Transporturilor, primar al Capitalei) față de un domeniu atât de important pentru economie cum este infrastructura rutieră și autostrăzile. Ne lăudăm că suntem urmașii Romei, dar romanii în urmă cu mai bine de două milenii conștientizau importanța drumurilor, iar România e codașă mondială în acest domeniu. În timp ce toate țările europene și nu numai realizau că o economie puternică n-are cum să se dezvolte fără autostrăzi, în România, cel mai mare politician scotea „cucii din cap” celor care vorbeau despre acest lucru. Într-o Europă interconectată la nivel rutier, România a rămas tot mai izolată din cauza lipsei autostrăzilor și a drumurilor execrabile. De aici și o economie tot mai înapoiată, în pofida unor bogății naturale la care alte țări visează doar. Numai cine n-a umblat dincolo nu poate observa ce prăpastie adâncă ne desparte de lumea civilizată.

Chiar și atunci când s-a mai făcut câte o autostradă, în România un kilometru la șes costa cât în Croația patru kilometri la munte. De ce? Fiindcă și construcția de autostrăzi s-a transformat în imense „tunuri” în favoarea unor rechini imobiliari. Uneori stai și te întrebi dacă nu cumva și puținii kilometri de autostradă s-au făcut în interesul acestor rechini, de la care statul a cumpărat terenuri și cu milioane de euro hectarul. (E drept, cu intensificarea luptei anticorupție, aceste practici s-au diluat mult în ultimii ani.) Consecința acestor politici în care s-a împletit hoția organizată cu incompetența crasă? Un ultim raport al Forumului Economic Mondial plasează România pe locul 120 în lume în privința calității infrastructurii rutiere. România se află în urma unor țări pe care le considerăm bananiere precum Gambia, Ghana, Zambia, Mali, Tanzania, Uganda, Etiopia, Cambodgia, Sierra Leone, Mongolia, Bangladesh, Liberia, Burundi, Nepal, Zimbabwe. Atenție, în unele dintre aceste state încă se mai duc războaie inter-tribale!

Același raport arată că din cauza drumurilor proaste, competivitatea economică a României are foarte mult de suferit. Da, e un truism, dar pentru cei care au condus România în ultimii 28 de ani nu pare. Chiar și în al 12-lea ceas vedem vreo aplecare a guvernului spre acest subiect? Deloc, atâta timp cât la rectificarea bugetară s-au tăiat 60% din banii pentru infrastructura rutieră. Un domeniu vital pentru economie este din nou lăsat la o parte. În schimb, de aproape un an, marile probleme ale actualei puteri sunt amnistierea și grațierea infractorilor, desființarea luptei anticorupție, subordonarea Justiției de către politicieni. De ce? Fiindcă în ultimii ani DNA a ajuns și la cei care au dus România pe locul 120 în lume la capitolul infrastructură. Politicieni care, în schimb, deși au lucrat toată viața la stat, sunt putred de bogați. Printre ei, și personjul cu „cucii din cap”, astăzi unul dintre cei mai mari adversari ai DNA. De parcă DNA ne-a dus în urma Burundi, Mali sau Uganda.