Categories: Sport

Atat de aproape, si totusi departe. Poli pierde marea finala a Cupei Romaniei

Împotriva tuturor, a fost sloganul cu care HC SCM Poli Timişoara a jucat finala mare a Cupei României contra gazdei, Dobrogea Sud, în Sala Polivalentă din Constanţa. Din păcate, după finalul entuziasmant de ieri din semifinala Cu Baia Mare, bănăţenii nu au mai avut forţă şi pe finalul ultimului act, dobrogenii impunându-se cu 23-21, într-un meci, în care per-total, Poli a condus mai mult pe tabelă, dar s-a recunoscut învinsă.

3-1, 5-2, 8-5 şi 12-8 pentru Poli în prima parte, ca sirena să oprească tabela la 12-11 şi era clar că violeţii pot obţine mai mult decât statul de finalistă. A fost 15-11 în partea secundă şi parcă se vedea cum trofeul vine în Banat. Au urmat însă ratări pe bandă rulantă şi unele eliminări inutile, inclusiv la bancă, acolo unde Pero Milosevic nu poate să-și stăpânească nervii. Dobrogea a făcut 20-17, Marjanovic a ratat un 7 metri crucial, gazdele au refăcut diferenţa de trei goluri, 22-19, iar în ultimul minut Poli a dat două goluri pentru a strânge diferenţa, 20-21. În ultimul atac, gazdele au punctat şi au stabilit scorul final, 23-21.

Violeții au condus trei sferturi din meci, însă ultimele 10 minute au stabilit învingătoarea… Căpitanul Cristian Fenici a fost declarat jucătorul turneului Final Four, iar Filip Marjanovic este golgheterul competiției. Tot la superlative îl amintim pe Tudor Stănescu (Steaua și ex-Politehnica), votat cel mai bun portar.

Marcatorii Politehnicii: Fenici 4, Orbovic 4, Marjanovic 4, Cîmpan 4, Vuk Milosevic 3, Krsto Milosevic 1, Lasica 1.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

3 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

6 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

7 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

7 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

8 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

8 ore ago