Categories: Primăria Timişoara

Burse de 1,6 milioane de euro pentru elevi, de la Primaria Timisoara

Aproape 11.000 de elevi vor primi, în acest an, burse din partea Primăriei Timișoara. Fiecare elev pentru care școlile a solicitat bursă va primi, în fiecare lună, o sumă lunară cuprinsă între 70 și 100 de lei, în funcție de categorie. Sunt cu aproape 2.000 de tineri mai mulți față de anul precedent, iar proiectul va fi supus la vot în viitorul plen.

Sunt 10.764 elevi care vor primi, în acest an, burse lunare de performanță, merit sau studiu, numărul lor fiind în creștere semnificativă față de cei 8.859 din anul anterior. Burse de performanță, a câte 100 de lei, vor primi, timp de 9 luni, 306 elevi care au obținut locurile I, II și III la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare, care s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale și care au obținut locurile I, II și III la etapele naționale ale competițiilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific. Burse de merit, a câte 75 de lei, vor primi, în total, 8.960 copii. Cele mai multe dintre ele / 8.236 / sunt pentru elevii care au obținut media generală cel puțin 8.50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii din clasele de început ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional. Restul copiilor au obținut locurile I, II și III la etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare ori locurile I, II și III la etapele județene ale competițiilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau tehnico-științific.

Burse de studiu a câte 65 lei / lună vor primi sunt 232 copii care provin din familii cu un venit lunar pe membru de familie în ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie, cu media generală peste 7 și nota 10 la purtare. În proiectul care va fi supus votului din plenul CL de marți, 20 martie, sunt prevăzute și 1.266 burse de ajutor social, a câte 70 lei / lună, care se acordă, pe durata a 12 luni, copiilor orfani sau bolnavi de TBC, diabet, boli maligne, sindrom de malabsorbție grav, insuficiență renală cronică, astm bronșic, epilepsie, cardiopatie congenitală, hepatită cronică sau glaucom, respectiv celor care provin din familii care nu realizează un venit mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie, Suma totală alocată de la bugetul local pentru aceste burse este 7,5 milioane lei, în creștere față de anul anterior, când a fost de 6,2 milioane de lei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

6 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

8 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

9 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

9 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

10 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

10 ore ago