Eu sunt Timișoara! Amintiri din Epoca de Aur cu Nicolae Robu

„Vom continua experimentul și în zile lucrătoare și apoi vom decide. Mai bine zis, eu voi decide!”, a afirmat primarul Nicolae Robu în privința introducerii semaforizării în Piața Mărăști. Deci nu specialiștii în trafic, nu inginerii, ci el, marele primar. Chiar dacă acolo există semafoare, avem sistem inteligent de trafic pentru care s-au dat mulți bani. Robu va decide din ochi și basta și în această privință. Așa cum a decis în multe altele. Fiindcă el le știe pe toate, de la sistem de trafic, agricultură, construcții, transport în comun, horticultură, zoologie, cultură, teatru, muzică, literatură, jurnalism, inginerie aerospațială, economie, finanțe, drept etc. până la fotbal.

În istoria României cred că a mai fost un singur om atât de plurivalent. Îl chema Nicolae Ceaușescu și, la fel ca Robu, le știa pe toate. Mai în glumă, mai în serios, se spunea despre el că dădea „indicații prețioase” tuturor categoriilor profesionale. Astfel, medicilor le spunea să se spele pe mâini înainte de operații, iar scriitorilor, să scrie de la stânga spre dreapta și de sus în jos.

La fel și Robu, stă pe șantiere și le explică muncitorilor cum, de exemplu, să pună stratul de criblură. Iar ca să ajungă pe șantierele orașului, fiindcă el poate, circulă cu mașina și pe liniile de tramvai, și pe trotuar, și pe culoarea roșie a semaforului. Chiar așa, dacă nu ar fi Robu la fața locului, ar mai ști șantieriștii să execute rambleul? Dacă nu s-ar ocupa direct de Teatrul German, inclusiv să schimbe ilegal directori, ar mai ști actorii să-și spună replicile? Dar vatmanii să conducă tramvaiele, cei de la Horticultura să pună palmieri, polițiștii locali să păzească panseluțe, fotbaliștii să dea goluri etc.etc.?

În plurivalența sa, primarul Timișoarei le știe chiar pe toate. Și de unul singur. La Robu nu există „noi”, la el există doar „eu”. Și la primărie, și la partid. Cine acceptă condiția de țuțăr, poate sta în umbra marelui om. Cine nu, să-și caute alt drum în viață! Poate că marele lui ghinion este că s-a născut prea târziu. În alte vremuri, dacă avea și poziția necesară, decidea cine trăiește și cine moare.

Și mai e ceva. Robu niciodată nu a greșit. Pentru orice proiect ratat, chiar asumat personal, niciodată nu e vinovat. Nici pentru toate promisiunile neonorate din 2012 (stadion, sală sport, bazin olimpic, spitale, școli etc), nici pentru șantierele întârziate și nici măcar pentru ce se întâmplă la CMDTP (Cea Mai Poli Dintre Toate Poli). În vara anului trecut anunța că se va implica personal la Poli, inclusiv la nivel de jucători. Un an mai târziu, echipa retrograda… Întotdeauna, vinovați sunt alții, începând de la grupările împotriva Timișoarei, PSD-iști, hateri „cu suflet negru”, până la jurnaliști. Fiindcă dacă îl critici pe Robu, critici Timișoara. Ești adversarul lui Robu, ești dușmanul Timișoarei. Că doar – nu-i așa? – Robu este Timișoara. Pe vremuri dușmanii lui Ceaușescu și, implicit ai României erau „agenturilii”. Adică un fel de hateri avant la lettre?