Cum era de aşteptat, obţinând doar 23 de procente pe Timişoara (USR-PLUS – 41%), şi pierzând şi judeţul în faţa Alianţei 2020, liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, nu şi-a găsit nicio vină. „Ce, am candidat eu?”. Ba, s-a declarat fericit că a scos un procent peste media naţională a PNL. Adică pe locul 18, dar putea fi şi pe 30. E adevărat a luat mai mult decât PNL Teleorman, dar mai puţin decât PNL Vrancea sau PNL Botoşani (sic!). Nu mai spun că şi scorul mai bun pe judeţ (28%) a fost posibil datorită rezultatelor bune luate în oraşele conduse de primarii care nu-l mai vor în fruntea filialei.
Dar nici asta nu contează. Relevantă este însă imensa sa ipocrizie. Imediat după alegeri a declarat că nu i-a desconsiderat niociodată pe cei din USR-PLUS. Ba mai mult, se aştepta la acest rezultat: „Este real, s-a întâmplat, este fenomenul USR-PLUS, care nu are nicio legătură cu persoanele aflate la conducerea partidului nostru. Este o tendinţă peste tot (…) semnalele erau clare în această direcţie”.
Haideţi să vedem cum nu-i desconsidera pe cei din USR-PLUS cu doar opt zile înaionte de alegeri. Se întâmpla pe 18 mai, când declanşa un faimos sondaj pe pagina sa de Facebook, iar USR-PLUS era catalogată o formaţiune de mâna a doua sau a treia.
„Alegerile europarlamentare din 26.05.2019 sunt cruciale pt. România. Pt noi, românii și pt toată lumea democratică aflată cu ochii pe noi, până la urmă important nu e cât au luat partidele de categoriile de mărimea a 2-a, a 3-a etc., ci cine câștigă alegerile. Iar lupta pt primul loc se dă, evident, între PNL și PSD. Așadar, e simplu: dacă nu vrem să mai câștige PSD, trebuie să votăm PNL. De acord?”, scria Robu pe 18 mai. Şi n-a fost îndeajuns, completând în aceeaşi zi: “Niște minți încețoșate, incapabile de o logică elementară, au interpretat sondajul ca un joc în doi în alt sens decât e, de fapt, lupta electorală. Chiar nu e limpede pt oricine că lupta pt întâietate politică în România se dă între PNL și PSD?”.
Şi iată un limbaj de universitar tot cu ocazia acelui sondaj: „DOAMNE, CE BINE CĂ PROSTIA NU DOARE, CĂ AR TREBUI SĂ UMBLĂM CU CĂȘTI PE URECHI SĂ NE PROTEJĂM DE URLETELE PE CARE UNII LE-AR SCOATE! Te-apucă râsu-plânsu, un plâns compătimitor până aproape de lacrimi. Căci, bieții, cei cu șansă că prostia nu doare, ne sunt, totuși, tovarăși de specie!”.
Cum stă treaba cu anticiparea „fenomenului USR-PLUS”? Priviţi ce sigur era pe 4 mai: „Pe Timiș, noi suntem pe primul loc. Sunt sondaje de uz intern și nu încercați să mă trageți de limbă, nu vă pot da cifre. Suntem pe locul întâi și în sondajele noastre, şi pe județul Timiș și pe municipiul Timișoara suntem pe primul loc.”
Cât despre desconsiderare, pe 3 mai avea o revelaţie: „Zilele trecute cineva mă întreba simplu: Ăştia sunt satanişti? M-a întrebat o persoană, pentru că ar fi spus cineva de acolo că învierea e cea mai mare minciună”.
Pe 23 martie, făcea băşcălie de „veleitarii” USR-PLUS care anunţau că vor să câştige alegerile la nivelul Timişoarei: „Eu zic că e bine dacă se amăgesc cu asemenea cifre, momentul adevărului e foarte aproape: Credeţi că noi nu avem sondaje? Mă vedeţi pe mine crispat? Lumea s-a săturat de aceşti veleitari, pentru că sunt nişte veleitari, atâta tot. Care debitează nişte prostii de te cruceşti! Asta e alternativa României, formată din patru litere? Cred că alternativa trebuie să fie una sănătoasă cu confirmări, nu una cu lozinci. Ce au iei în spate, domne, hai să vedem concret? Noi avem în spate realizări concrete. Ce oameni noi? Şi oamenii noi trebuie să aibă realizări în spate, noi nu avem oameni noi? Am fost la o întâlnire cu studenţii liberali, avem sute de studenţi, avem tineri de nici nu mai ştiu numărul”. Cum e cu tinerii care au ieşit la vot?
Pe 4 martie posta pe Facebook: „Cum se explică isteria liderilor USR Timiş”. Şi „explica” iar treaba cu „veleitarii”: „Se știe că în această perioadă toate partidele fac sondaje. Și ce ne spun sondajele, stimați timișoreni? Ne spun clar -toate, absolut toate, fără excepție!-, că PNL e de departe favoritul dv, că USR s-a plafonat de mult, la un scor ce-i scoate din minți pe veleitarii din fruntea sa. Ei bine, în disperarea lor, veleitarii pe care nu-i ia nimeni în seamă sau îi ia negativ, mă atacă săptămână de săptămână pe mine, ca lider PNL cu scor dublu față de scorul PNL acum, ca și în 2016 și ca întotdeauna (…) doar-doar le voi pomeni numele să-i fac să pară importanți și socotind că astfel vor îndepărta de mine și de PNL o parte dintre simpatizanți și-i vor atrage spre ei”.
Pe 3 martie făcea psihanalize cu liderii USR: „Mintea liderilor locali USR, însă, e umbrită de ambiții personale fără acoperire și de frustrări, frustrări, după o psihanaliză ultrasumară, cumulate în timp, probabil, începând de când erau la grădiniță și accentuate la pubertate, în adolescență, în studenție și și mai și, la pășirea plenară în viață. Eu i-am tratat cu respect chiar dacă unii sunt foarte limitaţi la cap şi nu pricep nimic oricât le explici. Bieții de ei!”.
Cîteva zile mai înainte, pe 1 martie, liderii USR Timiş erau şi proşti şi nesimţiţi: “Dar dacă eşti şi prost si nesimţit, nu mai stau de vorbă. Eu nu vorbesc despre toţi, vorbesc despre liderii pe care i-am văzut manifestându-se în Timişoara. Nu le ştiu nici numele. Pe unul îl ştiu, dar mereu îi pocesc numele e cu ‘ă’ sau cu ‘a’, nu stiu„,” Oare între timp le-o fi aflat şio numele. Nu de alta, dar la un scor aproape dublu pe Timişoara, poate ar trebui să meargă să ia nişte lecţii de la liderii USR. Şi de politică şi de bun simţ. Şi astfel de declaraţii au fost cu duiumul, doar spaţiul şi frica de-a nu plictisi mă fac să mă opresc. Ele însă devoalează unul din motivele eşecului PNL în Timişoara: nemărginita aroganţă a lui Robu. Aşa cum aroganţa liderilor PSD le-a adus adus social-democraţilor “măcelul” din 26 mai.
O statuetă care se poate mișca, fără a fi angrenată de mecanisme – intitulată DEȘTEPTAREA…
Alături de portalul inaugurat luni în Parcul Alpinet, Primăria Timișoara a pus la punct un…
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 decembrie, începând cu ora 16:00, la Bar Leone, Timișoara.…
După victoria cu Steaua, din campionat, baschetbaliștii viola au rămas la București, pentru meciul de…
În orașul Jimbolia, s-au desfășurat în ultimii ani lucrări de extindere a rețelelor de apă…
Un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autoturism pe DN 68…