Arhiva pentru eticheta: gunoi Timisoara

Distracţia de la Festivalul Vinului, „strânsă” cu întârziere de organizatori/FOTO

Distracţia de la Festivalul Vinului, „strânsă” cu întârziere de organizatori/FOTO

Timişorenii s-au distrat din plin, în acest weekend, la o nouă ediţie a Festivalului Vinului. Mutat înapoi în Piaţa Victoriei de către Primăria Timişoara, sărbătoarea toamnei a lăsat în urmă o bună porţie de mizerie, iar o parte din aceasta nu era adunată nici luni după-masă. Distracţie, vin bun, muzică pe scenă, la pachet cu

În sfârşit a trecut! Retim poate majora tarifele pentru a plăti mai mult la staţia de sortare a Colterm

La a doua încercare a fost cu succes. Consiliul Local Timişoara, unul extrem de rarefiat, probabil pe motiv de concedii de vară, a aprobat la a doua încercare proiectul de hotărâre referitor la majorarea tarifelor practicate de Retim la prestarea serviciului de ridicare a gunoiului menajer. O majorare „bună”, spune Nicolae Robu, prin care să

Scăpaţi legal de dulapul vechi şi molozul din amenajarea apartamentului numai cu buletin de Timişoara

Anunţată de aproximativ două săptămâni, intenţia de deschidere a unor locuri în oraş unde cetăţenii să depună diferite deşeuri de care nu prea aveau unde să scape, ajungând aruncate la colţ de stradă, va deveni realitate, dar puţin diferit decât estimase primarul Nicolae Robu. Pentru fiecare cetăţean al oraşului a fost stabilită o cantitate maximă

Consiliul Local Timișoara

Majorarea tarifelor Retim a fost blocată în Consiliul Local Timişoara. Scandalul tarifării pe volum se amplifică

Societatea Retim nu a primit luni destule voturi de la consiliul local pentru a putea majora tarifele aplicate pentru serviciile de salubrizare menajeră în Timişoara. Aleşii locali şi reprezentantul societăţii s-au încurcat în argumente şi lipsă de informaţii, iar până la urmă proiectul a picat. Ba economia circulară şi taxa aferentă, ba majorările de salariu

salubrizare brantner

Societatea de salubritate stradală a Timişoarei, luată la întrebări de primarul Nicolae Robu

După ce Garda de Mediu a amendat din nou primăria pentru mizeria din oraş, primarul Nicolae Robu a răbufnit şi a spus că a tras la răspundere societatea Brantner, care se ocupă de măturatul străzilor. Fac grămăjoare de mizerie la marginea drumului şi le lasă acolo, nu le-au ridicat de o săptămână, acuză primarul. Nicolae

salubrizare brantner

Firma de curăţenie a străzilor, amendată cu 20.000 de lei. Activitatea acesteia, concentrată în centru şi pe bulevardul Sudului!

Salubrizarea Timişoarei nu se face cum trebuie, iar societatea care a semnat cu primăria insistă asupra efectuării curăţeniei în zona centrală şi în cea aferentă Bulevardului Sudului, a stabilit Comisia Mixtă, constituită de Prefectura Timiş în urma situaţiei descoperite pe străzi de mai multe controale ale Gărzii de Mediu. Concluzia: amendă de 20.000 de lei

Amenzi de mii de lei acordate de polițiștii locali celor care au lăsat gunoaiele lângă pubele, în Timișoara

Cei care abandonează deșeuri pe domeniul public sau nu păstrează curățenia în perimetrul locurilor de depozitare a gunoiului din zonele de blocuri primesc amendă. La fel au pățit și reprezentanții a cinci asociații de proprietari din Timișoara care au lăsat gunoiul lângă pubelă. Polițiștii locali au continuat acțiunile în zona Circumvalațiunii – Gheorghe Lazăr. Au

Top