Opinii

Primarul Robu, consilierul, interlopii şi ziariştii

La trei decenii de la momentul în care Timişoara se declara primul oraş liber de comunism, primarul Nicolae Robu decreta Capitala Banatului şi primul oraş liber de interlopi. Se întâmpla pe 16 septembrie, când Robu anunţa ferm:”Timișoara este unul dintre cele mai sigure orașe, nu sunt clanuri interlope aici”. La această concluzie a ajuns probabil, în urma unei analize obiective făcute împreună cu fostul său consilier pe probleme de securitate, Ionuţ Nasleu, avansat şef peste pieţarii Timişoarei.

Nu mai insist, am făcut-o, pe numeroasele fapte cu violenţă petrecute în oraş după acea declaraţie şi mă opresc la evenimentele explozive din această săptămână. Atunci când DIICOT a destructurat un clan interlop care se ocupa cu traficul de cocaină, cămătărie şi acte de violenţă. “Nucleul acestui grup l-au reprezentat mai mulți exponenți ai lumii interlope din oraș, care de-a lungul timpului au fost implicați și în alte activități infracționale comune (șantaje, reglări de conturi, extorcări). Protecția activităților infracționale era asigurată de către un lider marcant al lumii interlope din municipiul Timișoara”, a anunţat DIICOT printr-un comunicat de presă, contrazicându-l astfel pe primar.

Şi trebuie subliniat aici că “liderul marcant al lumii interlope” este un anume Lucian Boncu, “tovarăş” al lui Ionuţ Nasleu, omul de încredere al lui Robu. De altfel, chiar Boncu afirma pentru Pressalert că Nasleu îi va fi naş, aşadar e vorba de o legătură consolidată. Mai mult, Nasleu îl certa pe jurnalistul Pressalert pentru că îi punea finului eticheta de interlop. Ei bine, cireaşa de pe tortul acestui dosar a fost audierea lui Nasleu în acest dosar, în calitate de martor. Dar un martor mai special, având în vedere că el s-a prezentat cu avocat la DIICOT. Se aştepta oare să intre martor şi să iasă altceva?

Robu se supără foarte mult când se mai scrie că interlopii au protecţie în Primăria Timişoara. Dincolo de amiciţia mernţionată este o chestiune de logică primară că el personal – intenţionat sau nu – oferea această protecţie atunci când anunţa că nu mai sunt interlopi în Timişoara. Negând evidenţa, el a oferit indirect sprijin clanurilor interlope. Sau unui singur clan?  Când observi un furt, dar declari poliţiştilor că nu ai văzut nimic, nu oferi oare protecţie hoţului?

Culmea, după vasta operaţiune DIICOT, Robu a găsit din nou vinovaţii pentru ce s-a întâmplat. Nu, nu interlopii, de Nasleu nici nu mai vorbesc, ci… ziariştii. “DA, TIMIȘOARA ESTE UN ORAȘ SIGUR! ȘI ESTE UN ORAȘ SIGUR NU PUR ȘI SIMPLU, NU PT. CĂ ARE JURNALIȘTI CU MINTE PUȚINĂ ȘI LIPSIȚI DE CARACTER, CARE O ÎMPROAȘCĂ NONSTOP CU NOROI, CI PT. CĂ AICI, INSTITUȚIILE DE SPECIALITATE ALE STATULUI ÎȘI FAC DATORIA!”, a postat Robu pe Facebook, felicitându-i totodată pe cei de la DIICOT. Care – nu-i aşa? – au destructurat ceva ce Robu afirma că nu mai există.

Asta dincolo de faptul că Robu nu prea înţelege care este rolul presei. Respectiv, presa nu există pentru a-l ridica pe el în slăvi, de-a prezenta oraşul doar dintr-o perspectivă luminoasă. Presa nu e făcută să ascundă mizeria sub preş. Dar cel mai curios este faptul că, aşa cu “minte puţină şi lipsiţi de caracter”, niciun ziarist n-a fost chemat la DIICOT în dosarul interlopilor. Lucru ce nu se poate spune despre prietenul său pe care-l tot protejează şi pentru a cărui prietenie afirma că e dispus să renunţe şi la o parte din procentele prea multe pe care le are: ”Poate într-o mică măsură îmi afectează imaginea publică, dar îmi asum. Încă am de unde să pierd”. Tot ziariştii or fi vinovaţi şi de acest lucru?

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!

Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul…

7 ore ago

Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas

Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta,…

8 ore ago

Piața imobiliară timișoreană rămâne cea mai stabilă din România. Valoarea medie a unui credit, 76.400 de euro

Timișoara se remarcă printr-o piață imobiliară percepută ca fiind una dintre cele mai stabile din…

11 ore ago

Primăria Timișoara vrea să sterilizeze gratuit 700 de câini și 300 de pisici. Se caută veterinar executant

În următorii doi ani, la Timișoara ar putea fi sterilizați gratuit 700 de câini și…

12 ore ago

Ziua Femeii sărbătorită în… ring la Timișoara

Clubul de box Viitorul Timișoara a organizat un antrenament gratuit dedicat exclusiv femeilor, iar evenimentul…

12 ore ago

Sondaj INSCOP. AUR se menţine detaşat pe primul loc, dar coboară la sub 40 de procente

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

13 ore ago