Administratie

Timișoara și rablele ei. Șase mașini abandonate pe străzile orașului au fost ridicate în primele zile din an

Timișoara are… rablele ei… Mașini abandonate care ocupă locurile de parcare ale mașinilor „funcționale”. Șoferii și-ar putea „gara” mașinile pe locurile ocupate de aceste „bătrâne” rable care au îmbătrânit urât. Polițiștii locali au demarat încă de la începutul acestui an verificările cu privire la autovehiculele abandonate pe domeniul public al Timișoarei.

Au fost ridicate deja, în aceste zile, șase autovehicule de pe străzile orașului, fiind înaintate doar în primele zile ale acestui an 11 dispoziții de declarare a abandonului. Anul trecut, polițiștii locali au verificat 1.518 sesizări de la cetățeni și constatate din oficiu, privind situația a 2.348 autovehicule, dintre acestea 1462 sesizări cu 2.217 autovehicule fiind soluționate, restul rămânând în lucru. Dintre acestea, 1395 autovehicule au fost ridicate de proprietari ca urmare a demersurilor efectuate de polițiștii locali împreună cu reprezentanții SDM, iar 822 nu se încadrează în prevederile Legii 421/2002, care specifică faptul că pentru a fi declarate abandonate autovehiculele trebuie să nu fie mutate cel puțin un an de zile din același loc.

Puteţi sesiza în continuare astfel de aspecte la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 ori la adresa de email contact@politialoctm.ro.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

4 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

6 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

8 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

8 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

8 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

9 ore ago