Dominic şi grajdurile lui Augias

Pentru Dominic Fritz săptămâna de miere e aproape de sfârşit. A colindat televiziunile centrale, a devenit cunoscut la nivel naţional, dar acum trebuie să-şi suflece mâinile şi să se apuce de treabă. Şi nu-i va fi deloc uşor. Cei care nu-l ştiau au văzut acum că nu e nici pe departe un Bau Bau venit cu misiune din străinătate să ne ocupe Timişoara. În oraş a creat un orizont de aşteptare extrem de mare, mai ales în rândul tinerilor. Lumea l-a aclamat în Piaţa Operei în noaptea victoriei, iar speranţele sunt foarte mari. Cred că, dacă acum s-ar mai organiza alegeri, ar obţine 75%, nu 53% ca duminică.

Dar toate aceste lucruri obligă. Munca la care s-a înhămat va fi extrem de grea. Şi pentru a nu fi ca toţi ceilalţi politicieni, ar trebui ca din vocabularul său să dispară sintagma de “grea moştenire”. Chiar dacă lucrurile chiar aşa stau. A moştenit o instituţie cu extrem de multe datorii la firme. În perioada campaniei electorale, viitorul fost primar a angajat o serie de lucrări care trebuie achitate. Cu toate că aveau doar un rol electoral. Banii sunt foarte puţini, iar la anul nu trebuie să se bazeze pe bugetele din ultimii ani. Ajutoarele financiare promise de guvern nu vor veni, şi dintr-un motiv simplu: nu sunt bani nici la bugetul central.

Dar, dincolo de aceste lucruri, Dominic Fritz trebuie să înceapă cu o restructurare de fond a anchilozatului aparat al primăriei, dar şi a societăţilor din subordine. Asta va fi adevărata muncă de Hercules, de curăţire a grajdurilor lui Augias. Fiindcă primăria şi societăţile din subordine chiar asta sunt: nişte grajduri. Cu şefi incompetenţi şi puturoşi, puşi în funcţii doar fiindcă au fost loiali lui Robu sau au avut carnet de partid.

Problema este că indolenţa e contagioasă şi s-a răsfrânt de la şefi şi la mulţi angajaţi. “Dacă ăla pus de partid nu munceşte, eu de ce aş munci”, spun – şi poate pe bună dreptate – vechii angajaţi când văd politrucii că taie frunze la câini. Nu discut aici de matrapazlâcuri, asta e problema procurorilor, dar şi a unui audit care trebuie făcut cât mai repede. Fiindcă Timişoara nu arată aşa cum ne-am dori cu toţii, nu doar Robu e vinovat, ci şi toată şleahta care conduce Primăria.

Cum este posibil, de exemplu, ca în Timipoara anului 2020, cea mai importantă direcţie din primărie, cea Tehnică, să fie condusă de un personaj absolut bizar precum Culiţă Chiş? Acesta a rămas încă din vremea lui Ciuhandu, dar s-a băgat şi pe sub pielea lui Robu. Şi va încerca asta şi cu Fritz.

La Patrimoniu, sunt cazuri în care terenuri care aparţineau de drept Timişoarei nu au fost intabulate, fiindcă angajaţilor le era… lene. Un caz concret este pe Centura Timişoarei.

Despre Urbanism ce să mai spui? Că Timişoara nu are încă PUG (Plan Urbanistic General)? Şi că acest lucru este cu premeditare, pentru a se construi, în continuare, haotic? Că tot felul de personaje “rezolvă” acolo probleme pe scurtătură. (Se ştie de exemplu că Ionuţ Nasleu şi Sanda Greblă “rezolvau” lucruri aici, mai degrabă decât Robu. Iar înainte era Radu Ţoancă.) Ori toate aceste filiere trebuie scoase din instituţie.

Cei de la Mediu nu au un Cadastru Verde şi nici nu prea ştiu cu ce se mănâncă acest lucru. La Buziaş, primarul Sorin Muntanu a reuşit acest lucru încă din primul mandat. Ca să dau un exemplu.

Discutăm de Poliţia Locală, condusă cu titlu de interimat de şase ani? O instituţie al cărei principal rol a fost de-a se constitui într-o gardă pretoriană a viitorului fost primar şi să păzească panseluţe. Nimic de siguranţa cetăţenilor şi poliţia de proximitate.

Să amintesc de şefa de la Personal, Rodica Aurelian, cea care s-a ocupat de fraudarea  concursurilor de angajare?

De societăţile din subordine ce să mai spui? Că la una extrem de importantă a fost pus şef unul înalt, doar pentru că filma bine miuţele lui Robu? Că alta e condusă de prietenul interlopilor?

 “Nu pot fi înlocuiţi legal”, o să pună mulţi. Dacă nu vrei cu adevărat, nu o să poţi. Dominic Fritz spunea în Piaţa Operei că “se poate”, chiar dacă mulţi spuneau că nu. Norocul noului primar este că unii sunt doar interimari, aşa că pot fi schimbaţi mai repede. Dar un prim pas pe care Fritz ar trebui să-l facă este să le explice că Timişoara trebuie să iasă din provincialism, iar acest lucru nu se poate cu ei. Iar în acest sens să le ceară demisiile. Nu vor, există şi alte moduri, până la schimbarea organigramei. Iar cum salariile sunt deja mari în administraţie, cred că există în Timişoara mulţi specialişti care să se înhame la adevărata modernizare a oraşului, nu doar cea clamată din gură. Poate există chiar şi în primărie, dar au fost marginalizaţi, fiindcă au refiuzat roluri de trepăduşi.

În fine, Fritz trebuie să înţeleagă: ori el, ori ei. E un război în care nu se iau prizonieri, iar armistiţiu nu există. Asupra lui vor veni multe presiuni pentru păstrarea unora. Însă dacă Fritz va pierde lupta cu aceştia, o va pierde şi pe aceea, mult mai importantă, respectiv cu rezistenţa la schimbare.