piata agroalimentara
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că de la sfârșitul acestei săptămâni vor fi redeschise piețele agroalimentare. El a motivat decizia prin scăderea numărului zilnic de infectări, din ultima perioadă.
Aflat la Bacău, unde a participat la deschiderea şoselei de centură a acestui oraş, Klaus Iohannis a afirmat că, în ultimele săptămâni, numărul de persoane nou infectate zilnic a scăzut semnificativ. Pe de altă parte, el a admis şi că s-a testat mai puțin de sărbători.
”Scăderea numărului de cazuri noi se poate constata peste tot în Europa. Nu numai noi am luat măsurile juste, corecte. Scăderea e o realitate în Europa, din fericire și noi suntem pe tendința de scădere. Am discutat cu experții și specialiștii și am decis ca de la sfârșitul acestei săptămâni să fie redeschide piețele”, a continuat preşedintele.
Pieţele agroalimentare care funcționau în spații închise au fost închise, la începutul lunii noiembrie, printr-o decizie a Guvernului Orban, provocând multe nemulţumiri în ţară.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…