Administratie

Timișorenii pot depune proiecte pentru a fi finanțate în ediția din 2023 a bugetului participativ

Primăria Timișoara lansează o nouă ediție a bugetului participativ. Timișorenii care au idei de proiecte comunitare vor avea și anul acesta la dispoziție campania de bugetare participativă, organizată de Primăria Municipiului Timișoara. Anul acesta, municipalitatea vine cu câteva noutăți care se regăsesc într-un proiect de hotărâre de consiliu local, care intră în consultare publică.

În cadrul campaniei de bugetare participativă, suma propusă pentru fiecare proiect este de maxim 500.000 lei la nivelul întregului oraș, cu o alocare totală de 3.000.000 lei, iar pentru zonele marginalizate, suma maximă per proiect este de 300.000 lei, ajungându-se la o alocare totală de 1.200.000 lei.

Bugetul participativ din acest an propune câteva modificări, precum includerea unui instrument de sprijinire a comunităților defavorizate. Astfel, se alocă suplimentar 1,2 milioane de lei pentru proiectele de sprijin care vizează patru Zone Urbane Marginalizate (ZUM), respectiv Fratelia, Ronaț, Polonă și Kuncz. Pentru a prioritize școlile dezavantaje, proiectele de dotări care nu sunt incluse în alocările bugetare ale municipiului Timișoara vor fi disponibile doar pentru cele patru zone marginalizate.

De anul acesta se vor organiza cel puțin trei ateliere în fiecare dintre cele patru ZUM, cu scopul de a se identifica și îmbunătăți propunerile pentru comunitățile de aici.

Aceste Zone Urbane Marginalizate au fost stabilite pe baza cercetărilor realizate de către Direcția de Asistență Socială Timișoara și sunt incluse în strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din oraș.

„Cetățenii știu cel mai bine care sunt lucrurile pe care ar vrea să le îmbunătățească în zona în care locuiesc, acolo unde merg la școală sau în apropierea locului de muncă. Așa că alocăm și anul acesta o sumă consistentă cu care punem în practică idei de proiecte primite de la timișoreni și care sunt votate de comunitate. Anul acesta, creștem suma maximă acordată fiecărui proiect și facem câteva schimbări importante. Vrem să încurajăm timișorenii să vină cu propuneri de proiecte pentru zonele din oraș considerate defavorizate, și pentru asta alocăm o sumă dedicată. Campania de anul trecut a strâns peste 19.000 de voturi și ne așteptăm ca, și în acest an, entuziasmul cetățenilor și al societății civile timișorene să fie la cote ridicate”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Campania din anul 2022 s-a finalizat cu 8 proiecte câștigătoare, în urma voturilor exprimate de cetățeni. Perioada de implementare a proiectelor este de 1-2 ani și stadiul implementării se poate urmări pe https://decidem.primariatm.ro/bp .

Proiectul de hotărâre poate fi consultat online:

https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=65CB8705E1DD3D71C225895E0050D800

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

4 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

6 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

8 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

8 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

8 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

9 ore ago