Aproape 12.000 de timișoreni au ales un proiect pe care să îl susțină în cadrul ediției din acest an a Bugetării Participative. S-au votat inițiative pentru spații verzi noi, locuri de joacă și amenajări pentru nevăzători. Campania municipalității a atras anul acesta aproape 12.000 de votanți, cu 50% mai mulți decât anterior. Bugetul alocat s-a…
Se apropie termenul final pentru votul acordat de cetățeni în cadrul Bugetului Participativ
Procesul de stabilire a proiectelor propuse de cetățeni pentru a beneficia de bani de la buget, ediția din acest an, se apropie de final. Timișorenii mai au la dispoziție 10 zile pentru a alege prin vot proiecte propuse de alți timișoreni și care vor fi implementate de Primăria Municipiului Timișoara. Primăria Timișoara ne transmite că…
Din cele 91 proiecte depuse, 45 vor intra la vot în cadrul campaniei de bugetare participativă
45 de proiecte depuse în cadrul programului de bugetare participativă din acest an au fost declarate eligibile. 43 de proiecte nu au îndeplinit criteriile de eligibilitate, fiind respinse, în timp de 3 proiecte au fuzionat cu altele similare. Comisia de buget participativ, împreună cu aparatul de specialitate al primăriei, a verificat toate cele 91 proiecte…
Bugetul participativ al Primăriei Timișoara a atras 91 de proiecte
Societatea civilă din Timișoara a depus un total de 91 de propuneri pentru proiecte care să beneficieze de bugetarea participativă. Au fost doar 72 de persoane care au avut inițiativă, se pare unii mai mult, având mai mult de un proiect depus. La precedenta ediție a bugetului participativ fuseseră depuse 117 proiecte. Etapa de depunere…
Primăria Timișoara prelungește termenul de selecție pentru bugetarea participativă
Primăria Timișoara a decis să extindă termenul de înscriere în cadrul comisie care va monitoriza desfășurarea ediției cu numărul 3 a campaniei de bugetare participativă, noua dată limită fiind 20 mai 2024, ora 22:00. Pentru a asigura o reprezentativitate cât mai largă în cadrul comisiei, motivează municipalitatea decizia. Comisia de Buget Participativ monitorizează desfășurarea campaniei…
Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00.…
Amenajarea pentru Balta Lacului a atras cele mai multe voturi în cadrul bugetării participative a Primăriei Timișoara
Balta Lacului și amenajarea acesteia este proiectul care a atras cele mai multe voturi în cadrul bugetului participativ al Primăriei Timișoara. S-a încheiat votul pentru campania de bugetare participativă și peste 8.000 de timișoreni au votat proiectele propuse de comunitate, cu 25% mai mulți față de anul trecut. Sunt 12 proiecte care vor fi implementate…
S-a decis, 41 din cele 117 proiecte depuse pentru Bugetare Participativă merg mai departe
Comisia care decide ce proiecte propuse de cetățeni merg mai departe în proiectul de Bugetare Participativă a analizat și a hotărât ca 41 de proiecte din cele 117 depuse să meargă spre următoarea etapă de jurizare. 67 de proiecte nu au îndeplinit criteriile de eligibilitate, fiind respinse. Iniţiativele depuse au fost analizate din punct de…
La Dumbrăviţa, 11 proiecte depuse în cadrul bugetării participative
La Dumbrăvița, Bugetarea Participativă a ajuns la a doua ediție, cetățenii fiind invitați să depună proiecte ce vor fi supuse evaluării de către o comisie formată din consilieri locali, reprezentanți ai comunității și funcționari din primărie. Bugetul alocat acestor proiecte este de un milion de lei. În urma acestei evaluări, proiectele eligibile vor fi implementate…
Cetățenii au depus 83 de proiecte în cadrul variantei Primăria Timișoara pentru bugetul participativ
”Timișoara decide!”, varianta primăriei municipiului pentru ceea ce este bugetarea participativă, își încheie astăzi o nouă etapă. Pe sugestiile municipalității, pe domeniile sale de interes, au fost propuse de cetățeni 83 de proiecte. Acestea au fost adunate în șase săptămâni. Pentru a-și populariza proiectul și a le prezenta cetățenilor cam ce pot propune, Primăria Timișoara…
Campania de bugetare participativă, aproape de final. Proiectul intră în Consiliul Local
Campania de bugetare participativă „Timişoara decide!”, ediția 2023, a intrat în linie dreaptă. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea campaniei prin care vor fi implementate inițiative de interes local propuse de cetăţeni a trecut prin faza de consultare publică și este pregătit pentru a fi introdus pe ordinea de zi a următoarei ședințe de plen a…
Bugetul participativ pe 2023 va fi dezbătut la primărie
Timișorenii care au idei de proiecte comunitare care să fie finanțate din bugetul participativ pot influența modul în care se vor aloca în acest an banii pentru acest proiect. Municipalitatea aduce în acest an câteva modificări regulamentului, introduce în plus un domeniu în care se pot depune propuneri, dar sectoarele în care se depun cereri…
Primăria Timișoara a finalizat un Laborator digital la Liceul Grigore Moisil. Bugetul participativ își arată efectele/Foto
Primăria Timișoara a investit aproximativ 80.000 de euro de la bugetul local pentru amenajarea unui laborator digital la Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” din Timișoara, în clădirea unde funcționează Școala Generală 22, din Piața Bălcescu. Proiectul a fost pus la punct în urma propunerilor și voturilor primite de la cetățeni în cadrul programului ”Timișoara decide!”, primul…
Timișorenii pot depune proiecte pentru a fi finanțate în ediția din 2023 a bugetului participativ
Primăria Timișoara lansează o nouă ediție a bugetului participativ. Timișorenii care au idei de proiecte comunitare vor avea și anul acesta la dispoziție campania de bugetare participativă, organizată de Primăria Municipiului Timișoara. Anul acesta, municipalitatea vine cu câteva noutăți care se regăsesc într-un proiect de hotărâre de consiliu local, care intră în consultare publică. În…
Primăria Timișoara a amenajat la Școala Generală 30 un laborator de robotică, în cadrul primului proiect ales prin bugetarea participativă/Foto
Primăria Timișoara a cheltuit 400.000 de lei pentru amenajarea unui birou de robotică, în cadrul primului proiect finalizat în urma procesului de bugetare participativă, fiind ales prin voturile cetățenilor. Cabinetul de robotică a fost amenajat de Primăria Municipiului Timișoara la Școala Gimnazială 30, pentru integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale și pentru activități care să…
S-a încheiat votarea în cadrul bugetării participative de la Consiliul Județean Timiș. “Un “parc tematic” în Moşniţa Nouă, marele câştigător
Proiectul ”Județul în Miniatură – Parc Tematic în Moșnița Nouă” a atras cele mai multe voturi din partea cetățenilor, în cadrul elaborării bugetării participative derulate de Consiliul Județean Timiș. Doar alte două proiecte au depășit mia de voturi exprimate, ”Înființare centru de recuperare pentru minorii cu adicții”, respectiv ”Parc tematic Lunca Mureșului – Cenad”. S-a…
De astăzi, cetățenii pot vota pentru stabilirea beneficiarilor bugetului participativ al CJ Timiș
Începând de astăzi, 6 august, cetățenii pot vota în cadrul programului de bugetare participativă al Consiliului Județean. Programul de bugetare participativă al Consiliului Județean este în valoare de 3 milioane de lei. Bugetul participativ încurajează cetățenii să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea comunității. Pe scurt, Consiliul alocă banii, timișenii vin cu propuneri, iar…
Poate demara ediția 2022 a bugetului participativ județean. CJT a votat regulamentul de organizare
Cetățenii Timișului vor putea în 2022 să aleagă proiecte finanțate din bugetul județului în valoare de trei milioane de lei. Consiliul Județean a aprobat modul de desfășurare al bugetului participativ, după ediția de anul precedent. Aleșii județeni au decis ca în acest an spre acest buget participativ să meargă o sumă de trei ori mai…
CJ Timiș dă trei milioane de lei pentru proiectele propuse de cetățeni. Regulamentul bugetului participativ e în dezbatere publică
Consiliul Județean Timiș a a alocat pentru 2022 o sumă triplă, de 3 milioane lei, pentru bugetul participativ. Regulamentul de acordare a banilor este în dezbatere publică și poate fi consultat și îmbunătățit cu sugestiile cetățenilor. Bugetul participativ încurajează cetățenii să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea comunității lor. Consiliul Județean Timiș alocă banii…
Consiliul Local Timișoara a aprobat modelul local al bugetului participativ. Primăria a decis deja, sunt doar cinci domenii finanțate
Respinsă total de fostul edil șef al Timișoarei, îmbrățișată de municipalitățile de succes din România, ideea bugetului participativ, în cadrul căruia cetățenii decid direct, prin vot, destinația unor sume din bugetul orașului devine realitate și în capitala Banatului. De la începutul acestui an, și orașul de pe Bega are un fel de buget participativ, proiectul…
- 1
- 2