Opinii

Inepţia “Gayșoara”. Un subiect care n-ar trebui discutat într-o societate sănătoasă, dar trebuie lămurit

“Bună dimineața din Gayșoara! Să avem o săptămână plină de curcubeu si lupte cu “dujmani” imaginari!”. Aceasta a fost pentru o renumită judecătoare epistolară concluzia la alegerile pentru fotoliul de primar al Timişoarei. Probabil, doamna cu pricina s-a şi mândrit la oglindă cât de inpirată şi spirituală a putut fi cu această nouă ieşire homofobă. Fiindcă ea şi-a făcut o reputaţie prin astfel de derapaje intolerante, dar şi prin respectarea unor paragrafe din punctajul Kremlinului. Dacă trăia în Evul Mediu, probabil l-ar fi întrecut pe Torquemada la numărul de „eretici” trimişi pe rug. (Apropos, oare cu câtă obiectivitate îi judecă pe USR-işti şi membrii LGBT, deja „vinovaţi” în faţa ei?). Ghinion pentru ea, nu mai trăim în lunga noapte a acelui ev, deşi sunt încă mulţi care îi împărtăşesc viziunile, care au cam aceeaşi mentalitate de atunci.

Altfel, dacă tot a început această cruciadă, doamna magistrat poate ar trebui să ne spună, inclusiv din experienţa ei profesională, cât de periculoşi sunt cei din comunitatea LGBT din Timişoara. Când dai „bună dimineaţa din Gayşoara”, ar trebui să spui concret dacă infracţionalitea în oraş a crescut din cauza respectivei comunităţi. Şi dacă tot vorbim de infractori, mai trebuie spus un lucru. Doamna cu pricina, probabil mare susţinătoare a „familiei tradiţionale”, a trăit în concubinaj, ca să folosesc un temen al magistraţilor dinainte de 1989, cu un poliţist degrabă culegător de şpăgi, motiv pentru care a şi fost băgat în puşcărie. Dacă nu ar fi fost acel episod de capă şi şpagă, cei doi ar fi trăit de la adânci tinereţi cu două pensii speciale, nu una.

Dar nu despre obsesiile homofobe ale doamnei magistrat sunt aceste rânduri. Retorica cu LGBT a fost una dintre primele linii de atac în campania electorală împotriva lui Dominic Fritz, altfel un catolic practicant şi familist. O campanie primitivă şi intolerantă într-un oraş al toleranţei, incluziunii şi multiculturalităţii. O campanie orchestrată în mod securistic, mai puţin asumată în public, dar omniprezentă în mediul online. Ca un amănunt, a fost asumată public de un personaj cu nume de mănăstire şi predestinatn dacă vorbim de metode securiste. Chiar în zilele dinaintea alegerilor, mai multe site-uri au ţinut să ne amintească faptul că Fritz va organiza, şi în această vară, un marş Pride şi că membrii comunitătii LGBT îl susţin.

„Voi vota cu Robu, fiindcă Fritz a adus marşurile homosexualilor în oraş”. Acesta a fost unul din mesajele promovate la greu pe social media. Intenţioant calomnios şi în sprijinul fostului primar, mesajul este însă fals. De fapt, aceste manifestări se află sub egida TM 2023, fiind prinse în dosarul (vezi mai jos) cu care Timişoara a câştigat titlul de Capitală Culturală Europeană. Dosar asumat de fostul primar. În acesta, la pagina 42, se vorbeşte expres despre astfel de evenimente. În capitolul intitulat „Perspective fluide – Depășirea vechilor mentalități prin puterea culturii” se arată la “Motivaţie”: “Temele feminismului și culturii queer rămân controversate în societatea românească. Această rută va lansa o platformă artistică și pedagogică în jurul acestor subiecte sensibile. Intenționăm să creăm un spațiu sigur pentru dezbateri și întâlniri, unde feministe și feminiști, persoane LGBTIQ și suporteri ai cauzelor lor vor fi susținuți să se exprime”.

Deşi mi-am propus să nu mai scriu despre fostul primar, oricum la pământ, trebuie spus că e un dosar cu care Robu s-a tot lăudat că a câştigat titlul de capitală culturală europeană. Iar Timişoara a câştigat titlul în faţa Clujului nu fiindcă am fi stat mai bine din punct de vedere cultural. A contat în dosarul Timişoarei multiculturalitatea, climatul de toleranţă din oraş, diversitatea. Ca să fiu mai clar, Timişoara a punctat foarte mult la dosar prin promisiunea că vor fi organizate manifestări vizând diversitatea, inclusiv LGBTQ, inclusiv după anul 2023. Aşadar, aceste manifestări sunt orgnizate fiindcă au fost asumate, şi nu de către Fritz, ci de predecesorul său. Care le-a folosit însă în campania împotriva lui Fritz. Asta în spiritul adevărului. Altfel, o discuţie de acest gen într-un oraş cu pretenţii europene e absolut penibilă. Dar oarecum neceară, atunci când şi o ditamai judecătoare promovează fake-ul.

Altfel, da, USR şi-a asumat doctrina liberală, şi nu doar în vorbe. Ce înseamnă liberalism? Nu, nu figura transpirată de ostaş ghiftuit în popotă a lui Nicolae Ciucă şi nici doctoratul furat al lui Bode. În primul rând, liberalismul promovează libertatea şi egalitatea în drepturi pentru toţi indivizii, indiferent de sex, rasă, religie, orientare sexuală etc. Iar libertatea oricărui individ merge până acolo încât să nu afecteze libertatea celorlalţi. Tradus, USR nu promovează comunitatea LGBT, dar în schimb, îi respectă drepturile.

PS. De ce spun că e un subiect jenant pentru un oraş cu pretenţii. Anul trecut, în aceeaşi zi, în care la Timişoara avea loc o manifestare de acest gen,o paradă LGBT la Londra a adunat un milion de participanţi, având reacţii favorabile de la politicienii tuturor formaţiunilor, inclusiv de la conservatorul Boris Johnson.

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Timișul, la 2,82 la sută, prezență la urne, la ora 9.00

Conform datelor oficiale ale Autorității Electorale Permanente, în județul Timiș, la ora 9 votaseră 2,82%…

15 minute ago

Românii îşi aleg astăzi preşedintele. În Timiş peste 600 de mii de persoane sunt aşteptate la urne

La ora 7.00 au fost deschise secţiile de votare pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale,…

2 ore ago

Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag

O victorie pentru oaspeţi şi două pentru gazde, în cele trei meciuri de sâmbătă ale…

16 ore ago

Zece localități erau parțial nealimentate cu energie electrică în Timiș, la ora 12

Chiar dacă o bună parte dintre deranjamentele apărute la rețelele de alimentare cu energie electrică…

19 ore ago

Dumbrăviţa, din nou repetentă pe teren propriu

Se strâng rezultatele negative. Mai ales pe teren propriu. CSC Dumbrăviţa se află la al…

20 de ore ago

Festivalul dramaturgiei româneşti se va desfăşura la Timişoara, în două „episoade”

Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10, respectiv 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție…

22 de ore ago