Administratie

Municipalitatea merge înainte cu cumpărarea clădirii de două milioane de euro de pe Zugrav Nedelcu

Primăria Timișoara a primit susținerea consilierilor locali pentru susținerea propunerii de achiziționare a clădirii de 1,9 milioane de euro de pe strada Zugrav Nedelcu nr. 12. Municipalitatea beneficiază de posibilitatea exercitării dreptului de preempțiune la vânzarea acesteia.

Primarul Dominic Fritz anunța intenția de achiziție a clădirii încă de săptămâna precedentă. Aceasta este deținută de o societate privată, iar acolo sunt acum birouri, spații pentru servicii și locuințe. Este o clădire parte a unui sit istoric, are 1.300 de metri pătrați, cu subsol, două etaje, mansardă și curte de 700 de metri. Este reabilitată integral e numai bună pentru primărie, spuneau oficialii instituției.

Marți, în plenul online, a fost deja constituită și o comisie care să se ocupe de achiziție. Una destul de scumpă, de 1,9 milioane de euro, cât s-a stabilit în urma unei evaluări, dar, probabil că merită. Aceasta și dacă ne gândim că proiectul a atras 26 de voturi pro.

O asemenea clădire poate rezolva o problemă a spațiilor pentru Serviciile Primăriei.

„Problema pe care o avem noi este legată de spațiile de birouri pe care le avem disponibile. În acest moment, sunt foarte multe instituții ale primăriei care sunt fragmentate în mai multe locații prin oraș. (…) Intenția este tocmai de a avea un spațiu în care să putem să «clusterizăm», să avem în aceeași locație mai multe din structurile din subordinea primăriei care în momentul ăsta sunt pulverizate în diferite locații. Date fiind durata de reabilitare și de aducere la un standard ridicat al unei clădiri publice și costul, am ajuns la concluzia că de foarte multe ori este o situație mult mai rentabilă economic de a achiziționa direct un imobil (deja reabilitat – n.r.) de pe piață decât a-l reabilita în întregime”, a spus Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, la dezbaterea proiectului.

Conform acestuia, clădirea e rentabilă, e deja renovată, iar prețul solicitat ar fi unul accesibil, având în vedere că e în zona centrală, o clădire istorică. Pe tema achiziției de asemenea clădiri, Cosmin Tabără a vorbit și de Casa Muhle.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

6 minute ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

20 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

47 de minute ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

12 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

14 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

15 ore ago