Categories: SocialUltima ora

Cei mai buni carnati din Banat se fac, totusi, la Satchinez! / FOTO

Cu o istorie care se pierde undeva în… negura redacției ziarului de limbă germană din Timișoara, degustarea cârnaților bănățeni a adunat, joi, în jur de 70 de feluri de astfel de delicatese. Jurizarea a fost mai grea decât în anii precedenți, dar premiul cel mare a plecat, din nou, către Satchinez.

Aproape 70 de feluri de cârnați – produși în fabrici de mezeluri, dar și în gospodăriile unor măcelari pricepuți – au intrat în tradiționalul Worschtkoschtprob, care s-a desfășurat, joi, la Casa „Adam Muller Guttenbrunn”. Degustarea cârnaților bănățeni a revenit la Timișoara, după trei ani în care a fost organizată la Lugoj, Sânnicolau Mare și Sântana. Succesul a fost garantat, pentru că evenimentul a adunat o mulțime de pofticioși, nerăbdători să guste delicatesele. Și au avut de unde alege… Premiile s-au dat pe două categorii: firme și mici producători. La categoria firme, mezelurile intrate în concurs sunt cumpărate din magazine, fără pregătiri speciale. „Dacă vreți, este un premiu din punctul de vedere al cumpărătorului. Nu am jurizat cârnați «de concurs», ci produse pe care le poate cumpăra oricine”, a spus Werner Kremm, redactorul șef al Neue Banater Zeitung, organizatorul evenimentului. La mici producători, premiul al treilea i-a revenit lui Edi Kuhn, din Cenad, locul al doilea a mers la Mircea Pascu, din Timișoara, iar primul loc a ajuns la Timotei Țintoi, din Satchinez, un „abonat” la aceste premii.

Premiul I îi este dedicat bunicului meu, Nikolaus Grifon. Am participat la concurs cu trei probe, una pe numele bunicului, alta pe numele tatălui meu și alta pe numele meu. Câștigător este cârnatul făcut în amintirea bunicului meu, care a fost un măcelar neamț priceput la Satchinez. De când s-a înființat concursul tot eu câștig. Cei mai buni cârnați din Banat îi fac eu”, a spus Timotei Țintoi. Dacă sunteți curioși ce conține acest produs, trebuie să știți că ingredientul secret este… sufletul! „La mine în familie se face cârnatul după această rețetă de 97 de ani. Nu are nimic special, carnea trebuie să fie de porc crescut de casă. Pun foarte mult suflet, față de altii. În afară de boia, usturoi, sare și piper nu pun condimente mai speciale. Îi afum cu fum rece”, a mai spus cel mai bun cârnățar din Banat.

Worschtkoschtprob a ajuns la ediția cu numărul 24, dacă vorbim despre cele la care are acces și publicul. „Nu știm exact anul în care a început, pentru că mai întâi a fost o chestie internă a redacției și nu a fost făcută public. Este cam ediția cu numărul 45… Cârnații au fost aproape numai de porc, porc și vită, vită, însă am insistat să fie și cârnați de oaie, adică babic și ghiudem. Marea majoritate, în jur de 90%, sunt produși în vestul României, ca să nu zic Banat și să jignesc Aradul. Ghiudemul este produs în sudul Romaniei, acolo este specific”, spune Werner Kremm. Acesta a explicat și de ce degustarea de cârnați s-a întors „acasă”, la Timișoara. „În sensul că în localitățile mai mici, unde am fost – Lugoj, Sântana, Sânnicolau Mare – interesul a fost cu totul altfel decât la Timișoara. Mă refer la interesul participanților, a fost mai mare… În schimb, la Timișoara este mai mare interesul sponsorilor, pentru că au vizibilitate. Ne-am întors la Timișoara pentru că era o soluție de avarie, nu am reușit să ne înțelegem cu un primar din Banatul de Sud”, a mai spus Kremm.

Invalid Displayed Gallery

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe…

3 ore ago

Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va…

4 ore ago

Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu, ridicat cu zece milioane de lei

Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel va avea un nou amubulatoriu, o clădire…

4 ore ago

CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin

Etapa a VIII-a din Divizia A1 de volei feminin a însemnat cel mai ușor meci…

6 ore ago

Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO

Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean…

6 ore ago

Târg special la mijloc de decembrie. Pentru Reli și lupta ei contra cancerului!

Reli este o femeie puternică și curajoasă. Soție, mamă și învățătoare dedicată, ea a dus…

6 ore ago