Campania de transferuri de la Poli, esec total! Bulgarul Sarmov, cel mai bun exemplu

Apele sunt tulburi la Poli Timişoara, după demisia lui Dan Alexa. Mulţi jucători sosiţi în această vară au contracte mult mai mari decât cei care au dus greul promovării, deși sunt total ieşiţi din formă, nepregătiţi fizic sau supraponderali. Campania de transferuri orchestrată de Daniel Stanciu pare să fie un adevărat fiasco.

Cei mai mulţi jucători sosiţi în această vară la Poli nu au confirmat. Evoluţiile lor au scos la iveală o campanie de transferuri jalnică orchestrată de Daniel Stanciu, manager sportiv în acte, dar, în realitate, mai mult plecat la Bucureşti, unde îşi dă cu părerea despre fotbal la o televiziune de sport. Portarul Sascha Kirschstein şi fundaşul Dan Popescu sunt singurii jucători care au confirmat. Cea mai mare deziluzie este bulgarul Georgi Sarmov, adus la Poli Timişoara pentru a da valoare liniei mediene. Internaţional bulgar cu 12 selecţii în naţională, Sarmov nu a mai pus piciorul pe minge într-un joc oficial aproape jumătate de an, dar acesta nu a fost un impediment pentru Daniel Stanciu. Cine crede că bulgarul a venit pe bani mărunţi la Timişoara se înşală. Acesta încasează în fiecare lună 6.500 de euro, o sumă imensă, dacă ţinem cont că Poli este una dintre echipele cu cel mai mic buget din Liga I. Pentru ca tacâmul să fie complet, clubul timişorean l-a asigurat pe bulgar că va primi şi 5.000 de euro la semnătură și în plus, plătește și câteva sute de euro chiria acestuia. Dacă tragem linie, ţinând cont că jucătorii de la Poli sunt plătiţi pe carte de muncă, clubul investeşte în bulgar în fiecare lună mai bine de 10.000 de euro! Poate că nu ar fi o sumă exagerată dacă Sarmov demonstra ceva pe teren. Din nefericire, bulgarul a fost penibil la fiecare apariţie în tricoul lui Poli. Venirea lui Sarmov a fost ghinionul lui Răzvan Trandu, care a fost scos din lot. Pentru Dan Alexa şi Daniel Stanciu nu a contat că Trandu a avut evoluţii excelente în multe momente petrecute la Poli. Nu a contat nici că este mult mai tânăr decât Sarmov şi că ar fi fost o variantă infinit mai bună.

Tot la capitolul deziluzii, dar cu salarii mari pentru ce poate oferi în acest moment Poli, sunt şi Ianis Zicu, cu o singură pasă de gol, Alex Curtean, inexistent pe teren, şi Dorin Goga, un fotbalist mult prea gras pentru a face faţă Ligii I. Toţi au fost transferaţi după cantonamentul din Austria, cu speranţa că-şi vor reveni la forma ce i-a consacrat. La capitolul dezamăgiri pot fi incluşi şi spaniolii Javier Hernandez, Fernando Llorente şi Rufino Segovia. Hernandez şi Llorente au efectuat cantonamentul din Austria, dar evoluţiile lor au fost extrem de discrete, doar numele lor amintind că sunt fotbalişti, asta în ciuda faptului că Daniel Stanciu nu a ezitat niciun moment să-i laude. Total nejustificat, dacă ne luăm după aportul lor de pe terenul de joc. Rufino a venit după debutul campionatului şi a părut că este atacantul de care are nevoie Poli, după ce a marcat un gol. Evoluţiile ce au urmat însă au fost un real fiasco. Nu trebuie uitat nici Srdjan Luchin, venit de la Steaua, care a avut mai multe evoluţii dezamăgitoare în urma cărora Poli a primit goluri ce au dus la înfrângeri.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

16 ore ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

18 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

19 ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

19 ore ago

Proiectul ECOTECH – evoluție, rezultate și perspective după 14 luni de implementare

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ECOTECH –…

19 ore ago

Directorul DJC Timiș răspunde acuzațiilor Primăriei pe tema parcării supraetajate: ”Nu este un aviz negativ ci o comunicare, o solicitare de completare a documentației”

Directorul Direcției Județene de Cultură Timiș, Sorin Predescu, răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara, prin…

19 ore ago