Cum s-a ales praful (si) de regionalizarea Romaniei

Ați mai auzit ceva în ultima perioadă despre regionalizare sau descentralizare? Personal, nu. Însă în urmă cu doi-trei ani conceptul de regionalizare era fredonat mai ceva decât un șlagăr la modă. De la vlădică la opincă, toată lumea își dădea cu părerea despre regionalizare și cum va fi ea, cât de benefică, frumoasă și bună pentru români. Printre marile promisiuni ale USL în momentul preluării puterii a fost și cea a regionalizării României. Da, s-a mai vorbit de modificarea Constituției, o nouă lege electorală etc. Peste modificarea Constituției s-a așternut colbul, iar în privința alegerilor parlamentare ne-am întors fix la anul 1990. Cu un singur amendament, pragul electoral care nu exista pe atunci.

Dar revin la regionalizare, care a înflăcărat mult timp visele de bunăstare ale românilor. Nu era chiar un proiect inedit, deoarece și în era Băsescu-PDL tema regionalizării a ținut mult timp capul de afiș al propagandei guvernamentale. În cele din urmă, regionalizarea s-a blocat în baronii PDL, deoarece unii dintre ei ar fi urmat să-și piardă din galoane. Având în spate o majoritate parlamentară de 70%, se părea că USL va reuși în fine să ducă la cap proiectul. Mai ales că, spre deosebire de proiectul PDL, nu se desființau județele (deci baronii județeni rămâneau în funcție), însă apăreau regiunile deasupra lor și, implicit, niște mega-baroni regionali. Prin 2012, Liviu Dragnea, pe atunci vicepremier și ministru al Administrației, își anunța demisia din toate funcțiile, dacă nu face regionalizare până în toamna lui 2013. N-a făcut rehgionalizare și nici nu și-a dat demisia. A plecat mai târziu, dar pe motiv de condamnare penală. Dar până atunci, au fost într-adevăr nenumărate turnee cu iz electoral, în care Dragnea povestea la orașe și sate cât de mulți bani europeni o să atragem după ce ne regionalizăm, urmând ca pe toate ulițele țării să curgă doar lapte și miere. Mă rog, dacă trebuie, și țuică, carcalete și ce-o mai fi.

Evident, niciun român cu scaun la cap, auzind câte bunătăți ne aducea regionalizarea, nu s-a împotrivit. Și cu toate acestea ea nu s-a făcut. Că s-a blocat în Mazăre, Oprișan, Nichita sau alți baroni care doreau să ajungă megabaroni nici că mai contează. Nu mai vorbesc că, la acea oră, erau și baronii liberali care își doreau promovarea. Cert este că s-a ales praful din întregul proiect, prezentat atât de atrăgător de către guvernanți. Care, deși bun pentru români, lucru recunoscut chiar de ei, nu a putut trece de orgoliile unor arendași din teritoriu. Orgolii mult mai importante decât atât de vehiculatul interes național. Ca să nu spun că acest blocaj le-a convenit de minune celor aflați la butoanele guvernamentale, fiindcă prin regionalizare mai pierdeau din atribuții.

Problema cea mare este că nu doar că nu s-au făcut regionalizare și descentralizare reale în ultimii ani, dar prin tot felul de acte legislative meschine și mai puțin mediatizate, unele prerogative din teritoriu au fost mutate la centru. Evident, nu toată lumea e supărată pe acest neocentralism. Zonele cu asistați sociali, adică fiefurile PSD, pot să beneficieze în continuare de munca bănățenilor, ardelenilor și a altora. Aceștia din urmă mai au de așteptat până când impozitele și taxele plătite de ei vor rămână la nivel local, nu să le distribuie Ponta și ai lui pe criterii strict electorale.

Problema regionalizării e doar unul din marile eșecuri ale guvernării ultimilor ani. Guvernul Ponta, cu sau fără liberali, n-a avut la aproape patru ani de la instalare niciun program serios de țară. Dar niciunul! N-avem un proiect serios de infrastructură, n-avem un proiect de descentralizare sau regionalizare. Nu avem un proiect consistent de atragere de fonduri și investiții. Totul se învârte în jurul pomenilor electorale fără număr și al unui mult lăudat PIB, bazat însă pe consum. Lucru care ne va costa groaznic în câțiva ani, fiindcă și ultima criză a fost declanșată de consumul fără acoperire.