Categories: Economic

Charterele de vacanta, la mare cautare in acest an la Timisoara

Antalya a fost destinația preferată a românilor care au ales să plece în concediu cu avionul, de la Timișoara. Ultimul charter de vacanță din acest an a aterizat miercuri seară, punând punct unui sezon care a marcat o creștere semnificativă a numărului de pasageri.

Vara lui 2015 a adus un flux mult mai mare de pasageri care au ales să plece cu avionul în vacanţă. Conform statisticilor, peste 34.000 de pasageri de curse charter de vacanţă au fost înregistraţi la Aeroportul Internaţional Timişoara în perioada mai-septembrie 2015. Creșterea este de 54% față de anul anterior. Destinația favorite a fost Antalya, cu peste 16.000 de pasageri, urmată de Creta, cu aproximativ 9.000 de pasageri. Şi Rhodos, destinaţie nou introdusă, a avut succes, înregistrând peste 4.000 de pasageri, urmată de Zakynthos şi Skiathos. În lunile iulie și august, peste 20.000 de pasageri au ales c plece în vacanță cu avionul de la Timișoara. „În ultimii ani am înregistrat o creştere spectaculoasă a numărului celor care au optat pentru zborul cu o cursă charter spre destinaţiile de vacanţă estivale. Numărul pasagerilor aproape că s-a triplat faţă de 2013. Sperăm ca, în curând, tour-operatorii să organizeze şi curse charter pentru noi destinaţii atât în sezonul de vară, cât şi în cel de iarnă”, spune Daniel Idolu, directorul AIT.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Dumbrăvița Generation Cup, prima ediție a unui turneu de fotbal de elită pentru copii. Invitați de seamă

Asociația Academia de Fotbal Dumbrăvița anunță cu entuziasm organizarea primei ediții a Dumbrăvița GENERATION CUP.…

3 minute ago

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

3 ore ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

3 ore ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

15 ore ago