Categories: Alte sporturi

Invinsi de portarul advers si de arbitri! Poli vine cu mana goala de la Bucuresti

Din nou un meci pierdut pe mâna… arbitrilor, care au inventat un 9 metri în loc de un 7 metri pentru bănățeni la ultima fază de joc, însă meciul trebuia tranșat până atunci.

Derby-ul etapei a noua din Liga Națională de handbal s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, deși a fost un meci al apărărilor și al portarilor. CSM București și Poli Timișoara, două echipe ce au terminat pe podium sezonul trecut, nu au avut începutul de sezon care l-au dorit, de aceea fiecare meci de acum înainte este aproape decisiv pentru ambele combatante. CSM a început mai bine, desprinzându-se la 5-1, dar Poli a revenit rapid, a egalat la 7 și a condus până în minutul 55. A fost 12-10 la pauză și 16-14 la mijlocul părții secunde. Poli se putea desprinde, dar a ratat câteva aruncări de la 7 metri și alte șanse importante, astfel că bucureștenii au egalat când mai erau 5 minute de joc, 18-18. Finalul a fost dramatic, CSM a preluat conducerea la 20-19, dar din păcate, la ultimul atac, Simovic trebuia să primească 7 metri, însă arbitrii, care cu siguranță vor fi suspendați pentru această gafă etape bune, au decis aruncare de la 9 metri. Nu s-a marcat la acea fază, iar CSM a învins cu 20-19 pe Poli. Eșec nemeritat pentru bănățeni, care s-au lovit însă și de un zid în poarta adversă, portarul Iancu având peste 60 % din meritul victoriei. Marjanovic – 4 Milosevic – 4, Simovic – 4, Fenici – 4 și Lazarov – 3 au fost marcatorii echipei bănățene în acest joc.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

O oră ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

O oră ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

2 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

2 ore ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

4 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

5 ore ago