Poli Timişoara este înglodată în datorii, cele mai multe moştenite din perioada fostelor conduceri. Trupa lui Ionuţ Popa traversează o perioadă excelentă, care ar putea coincide cu evitarea retrogradării din Liga I, ceea ce ar reprezenta o surpriză de proporţii. Poli a plecat la drum în acest sezon cu o penalizare de 14 puncte şi cu un buget minuscul.
Cu şanse mari de evitare a retrogradării, pentru Poli Timişoara sunt premise să debuteze în sezonul 2017/2018 cu o nouă depunctare, din pricina unui litigiu cu doi foşti jucători transferaţi de alb-violeţi la începutul anului viitor. Este vorba despre Bar Ahroni şi Ram Strauss, ambii din Israel. Dacă portarul Ram Strauss a prins mai multe jocuri în tricoul lui Poli, Bar Ahroni, jucător ce poate evolua pe partea dreaptă a defensivei, nu a bifat nici măcar un minut pentru alb-violeţi, fiind trimis de fiecare dată la echipa a doua, care anul trecut evolua în cel de-al patrulea eşalon. Clubul timişorean a fost informat de FIFA în două rânduri de litigiul cu cei doi jucători, dar datoria nu a fost achitată, ceea ce ar putea atrage o nouă penalizare pentru Poli, începând cu sezonul viitor. Surse din anturajul clubului timişorean precizează că datoria faţă de cei doi jucători din Israel trebuie achitată până în 10 mai. În caz contrar este posibil ca Poli Timişoara să se confrunte cu probleme şi în privinţa licenţierii pentru sezonul viitor.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…