Categories: Politicieni

Alina Gorghiu (PNL), despre mitingul PSD: E o formă de presiune asupra judecătorilor care trebuie să-i dea sentința lui Dragnea

Senatorul Alina Gorghiu (PNL) crede că există o strânsă legătură între publicarea deciziei CCR, sentința așteptată, vineri, de Liviu Dragnea și mitingul PSD de sâmbătă. Gorghiu că mitingul este organizat pentru susținerea lui Dragnea, dar și pentru a intimida completul de judecată care trebuie să-i dea sentința liderului PSD.

Alina Gorghiu a declarat, joi, la Timișoara, că PNL va analiza textul deciziei CCR, care a decis că președintele Klaus Iohannis trebuie să semneze eliberarea din funcția procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru a vedea ce măsuri pot luate. „Există o legătură strânsă între publicarea motivării – joi, publicarea unei anumite sentințe – vineri și un anumit miting – sâmbătă. Nu toți suntem ca Florin Iordache, care publică conținutul deciziei fără să îl citească. Unii mai și citim. Vom analiza textul cât se poate de serios și vom vedea ce măsuri pot fi luate și în ce măsură ea rescrie Constituția. Instituția numită CCR a declanșat o puternică criză de încredere în societate”, a spus Gorghiu.

Senatorul de Timiș spune că PSD își scoate oamenii în stradă într-un scop mult mai pragmatic, care nu are legătură cu bunăstarea poporului român. „Motivul adevărat este de susținere a domnului Dragnea, care își așteaptă sentința de vineri. Acum se organizează oficial mitinguri de susținere, cu zeci de oameni. ste un motiv lipsit de legitimitate, n-are clar nicio legătură cu interesul public. Vreau să trag un semnal de alarmă: orice posibil incident de sâmbătă este responsabilitatea acestui partid inconștient,PSD. Momentul mitingului, ales special în ziua de sâmbătă, după eventuala pronunțare a sentinței domnului Dragnea nu pot să îl calific decât ca o formă clară de presiune și intimidare a completului de judecată care nu poate fi acceptată într-un stat democratic”, a explicat senatorul PSD de Timiș.

Și deputatul liberal Ben-Oni Ardelean consideră că mitingul PSD nu are legitimitate și îl compară cu un marș al rușinii. „Noutățile pesediste continuă să ne uimească. Am văzut propriul partid dându-și propriul guvern jos. Este un marș al rușinii, cred că acest lucru trebuie să-l conștientizeze toți aceia care au fost chemați să meargă la acest marș de tip ceaușist. Liviu Dragnea a reușit și reușește să facă lucruri din sfera comunistă și din mentalitatea comunistă pe care o are, de tip naționalizare, centralizare, reducere a democrației, ca s-o citez pe doamna Viorica Vasilica și multe alte chestiuni care nu țin deloc cu zona de democrație. Schimbarea acestui marș, miting de susținere, de la faptul că au zis că-l fac pentru familie, apoi pentru statul paralel, cine știe ce tematică va avea sâmbătă seară, nu are nimic de a face nici cu statul român, nici cu democrația, ci are de a face cu o mentalitate de comunist”, susține Ardelean.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

9 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

12 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

13 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

13 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

13 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

14 ore ago