Zâmbete amare

Se poate și mai jos? Soarta României în mâinile unui tractorist

De la povestea gâștelor care au salvat Capitoliul și, implicit, Republica Romană, istoria omenirii e plină de legende în care soarta unor bătălii și popoare au depins de evenimente sau personaje stranii. Dar sunt legende. În secolul XXI, România euro-atlantică a ajuns însă într-un astfel de moment crucial în care salvarea poate veni de la un personaj cel puțin controversat. Eram convins în anul 2000, când românii au avut de optat în turul II la prezidențiale între un bolșevic și un fost bufon al familiei Ceaușescu, că mai jos de atât nu se poate. După 18 ani de la acel moment și aproape trei decenii de la Revoluție suntem din nou într-o situație mai mult decât critică.

Nimeni nu-i naiv să creadă că războiul deschis în interiorul PSD se duce între îngeri și demoni, între cei îngrijorați de soarta României și cei care nu dau doi bani pe aceasta. E evident că asistăm la un război pentru putere în partid, un război pentru resurse, având în vedere că PSD este principalul partid de la guvernare. Și totuși, chiar așa stând lucrurile, se poate decela foarte limpede care este tabăra absolut toxică pentru România, cea a lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov. Amândoi sunt în situația de a-și juca propria libertate și tocmai de aceea sunt extrem de periculoși. Nu mai au nimic de pierdut și se poartă ca niște animale rănite. De unde și un comportament absolut demențial, pe care nici psihiatrii nu-l mai pot diagnostica. Precum Nero, Dragnea este în stare să dea foc României, dar nu pe acorduri de liră, ci de manele. Nimic nu-l mai oprește și nu-l mai interesează. Căzut din funcția actuală, știe că nu doar pușcăria îl paște, dar nimeni nu va mai da doi bani pe el.

Ei bine, în acest război de la vârful partidului, se spune că omul care poate tranșa victoria pentru una sau alta dintre tabere este baronul de Olt, Paul Stănescu. Fost tractorist, după ce-a intrat în politică, acest personaj a ajuns și putred de bogat, având o influență colosală atât în județul său, dar și în cele din jur. Nu am nimic cu meseria de tractorist, este la fel de onorabilă ca multe altele. Numai că locul unui tractorist este pe ogor, nu la conducerea unei țări. Că individul este tributar și acum perioadei comuniste s-a văzut nu mai departe decât anul acesta de 1 mai, când la Căcâna (chiar așa-i zice) a fost eroul unei sărbători grotești, din care n-au lipsit momente caraghioase și cultul personalității. Ei bine, soarta PSD și, implicit a României a ajuns în mâinile acestui bizar personaj.

Cum s-a ajuns aici? E aceeași răsturnare totală a scării valorilor pe care o trăim în ultimii ani. Personaje obscure, incompetente, care n-au văzut în viața lor o bibliotecă au ajuns, prin diverse mijloace, să urce în aceste ierarhii pervertite. Uitați-vă doar la actualul guvern populat de analfabeți funcțional, unii complet idioți, bufoni și ciudați. Singurul lor „merit” este că l-au slugărnicit pe Liviu Dragnea. Așa a ajuns România în anul Centenarului, că tot se vorbește mult de acest lucru. O Românie aflată la mâna unui tractorist.

Și dacă tot am amintit de Centenar, încercați să faceți o comparație între două tablouri. Pe unul ar fi: Ionel și Vintilă Brătianu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod, Octavian Goga, Vasile Goldiș, episcopul (viitorul cardinal) Iuliu Hossu, Take Ionescu, Alexandru Averescu, Vasile Lucaciu etc. și, evident, Regele Ferdinand. Într-un alt tablou îi avem pe: Vasilica Dăncilă, Carmen Dan, Dănuț Andrușcă, Paul Stănescu, Ioana Bran, Tudorel Toader, Grațiela Gavrilescu, Petre Daea, Olguța Vasilescu, Lucian Șova, Rovana Plumb etc. și, evident, Liviu Dragnea. Nu-i așa că am reușit, ca popor, să demontăm piesă cu piesă inclusiv întreaga teorie a evoluției a lui Darwin?

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

În Banat, mai avem parte de câteva zile de primăvară! Când revine frigul

Vremea se încălzeşte până pe data de 10 ianuarie în toate regiunile ţării, astfel încât…

12 ore ago

Zonele verzi din Timișoara au, din 2024, mai mult cu 20.000 de metri pătrați

Suprafața verde din Timișoara s-a extins cu aproape 20.000 mp în anul 2024, în urma…

13 ore ago

Fiecare cu problemele sale. Un consilier al preşedintelui CJ Timiş vrea un recensământ al… “sorosiştilor”

Nicolae Robu, consilierul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, vrea să ştie care sunt… primii 1.000…

16 ore ago

La Timișoara va sosi în primăvară primul firobuz nou dintr-un lot de 33 comandat de primărie la turcii de la Bozankaya

Primăvara acestui an va aduce la Timișoara primul firobuz nou cumpărat după ani buni fără…

17 ore ago

Ortodocșii pe rit vechi primesc încă două zile la Târgul de Crăciun

Creștinii ortodocși pe rit vechi încep sărbătorile de iarnă pe 6 ianuarie, când e Ajunul,…

17 ore ago

Handbalist de la Poli, remarcat la prima acţiune cu naţionala

Handbalistul SCM Politehnica Timișoara, Răzvan Trif, a fost declarat cel mai bun apărător la Trofeul…

18 ore ago