Mirosurile Timisului, intre cauciuc si rahatul de porc

Nu știu ce i-a venit primarului Robu cu dezideratul ăsta ca Timișoara să miroasă a parfum Chanel, că mie, ca cetățean contribuabil, nu mi-ar plăcea să miros toată ziua dulce-amărui sau suav-vanilie. Plus că tot chimicale ar fi. Atunci să vedeți proteste ale nevestelor care nu mai pot să facă diferența între Chanelul amantelor și Chanelul de la fabrica din apropiere! Iar primarul Robu cum le va astupa gura cu informația că testele nu arată o depășire a pragului admis de Chanel în atmosferă. Și că e limpede că în apropierea unei fabrici de cosmetice nu poate mirosi a protan, de exemplu, cum era pe vremea lui Ceaușescu în Freidorf. De nu mai apucai să distingi mirosul deosebit al toluenului, produs la un alt vecin, Solventul.

Cu totul te obișnuiești, ba chiar s-ar putea ca la un moment dat să-ți și placă. Marii consumatori de carte sunt dependenți atât de litere, cât și de mirosul tușului, al adezivului, vinilinului și al hârtiei prelucrate, care numai natură din creierii Bucegilor nu emană. Lângă fabrica de bere te poți lăsa dus de mirosul orzoaicei dospite, dar parcă n-ai protesta gândind ce minunăție iese de pe urma acelui proces chimic. Aș lăsa gluma la o parte din simplul motiv că, într-adevăr, e nasol să miroși a cauciuc, chiar dacă sănătatea nu ți-ar fi pusă în pericol, după cum vin asigurările șefilor de la Continental și din Primăria Timișoara.

Depinde însă și când sunt recoltate probele pentru testele invocate, dar după imaginile oferite de Vocea Timișului, se pare că neamțul e neamț numai la el acasă. Iar în România devine și el român, ba chiar unul șmecher de Dâmbovița, care dă cu noxele pe lângă tehnologia aia pretins ecologică. Dar stați liniștiți că neamțul plătește. O bomboană, o savarină, un lampadar și-o bancă în centrul istoric și ne-a cumpărat bunăvoința. Acest gen de mari investitori își cosmetizează astfel imaginea. Ieftin și eficient. Prin aceste gesturi nici măcar nu încearcă să supraviețuiască, nu se protejează de o decizie năprasnică a vreunei autorități de a-i scoate cu afacerea din oraș, ci doar își aranjează puțin imaginea. Nu, pentru că nu s-a inventat încă primarul, premierul ori magistratul ăla din România care să dea afară o mare companie germană în anul de grație 2013. Iar una americană cu atât mai puțin.

Dacă această comparație cu ce poate fi mai rău ar fi o consolare pentru cei din zona UMT, păi să dormiți, oameni buni, câteva zile în localitățile în care Comtimul mai are ferme de tip vechi. La Cenei, de exemplu, în urmă cu șase-șapte ani a fost o răzmeriță pentru un alt tip de poluare, cea cu miros de căcat asezonat cu pișat de porc. La plecare, victimele cauciucului de la Continental ar reveni fericite acasă. Nici nu vă imaginați ce cumplit trebuie să fie ca dimineața, când deschizi ferestrele să aerisești încăperea, să dai de un damf cumplit, iute pătrunzător, exact ce poate da porcul mai devastator societății. Au trecut anii și nimic nu s-a întâmplat. O retehnologizare ceva, nu, totul se petrece ca pe vremuri, cu pișălău barbotat spre largul consum al sătenilor, cu dejecții deversate pe câmp, la suprafață, din rațiuni de economie de combustibil, și nu sub brazdă, cum ar zice la o tehnologie și-așa empirică.

Și la Cenei s-a spus că nu există aparate care să măsoare intensitatea mirosului de căcat. Prin urmare, nefiind aparate, au fost lăsați oamenii să decidă de-a lungul timpului în care zi a mirosit mai puternic. O consolare pentru cetățean a venit în cele din urmă, după aceeași rețetă ca la Timișoara. Donații la școala din localitate și câte un ghiozdan cu de toate pentru fiecare copil și treaba s-a rezolvat. Cum în toate poveștile astea nefericite există și o parte bună, cercetătorii pot constata niște mutații, cea mai importantă fiind creșterea pilozității nazale la omul de Cenei. Plus că mamele nu se mai ostenesc să schimbe de trei ori pe zi scutecele copiilor, pe considerentul că, oricum, căcatul de porc miroase mai puternic decât cel de om. Uite, la Cenei ar prinde bine o fabrică de Chanel.