Cazul Casei Muhle: de ce nu trebuie negociat cu Ionelas

După alte pocinoage moștenite de la administrația Ciuhandu („acvariul” din Piața Operei, Oncologia în chirie la țigani, Telpark etc), primarul Nicolae Robu este pus în fața unui alt scandal: Casa Mühle. Considerată monument istoric, clădirea a ajuns pe mâna baștanului rom Ionelaș Cârpaci. În ultimele zile, într-un demers civic de aplaudat, mai mulți timișoreni, printre care mulți tineri, au protestat în fața clădirii ajunse o ruină.

În primăvara anului trecut, proprietarul a demarat aici niște lucrări de renovare fără autorizație. În plină campanie electorală, în luna mai, primăria a sistat lucrările, în urma unor proteste care vizau faptul că proprietarii demolează casa. Dacă nu era campanie electorală, iar Ciuhandu ar mai fi prins un mandat, probabil că și aici se ridica o „mândrețe” de palat cu turnulețe.

Cum a ajuns un clan țigănesc proprietar peste una dintre cele mai reprezentative clădiri ale Timișoarei nu se știe cu exactitate. Fiindcă e puțin probabil ca țiganul Ionelaș să fie un urmaș de sânge al florarului imperial Wilhelm Mühle, pesemne că s-a recurs la rețeta clasică în astfel de cazuri. Respectiv, în arhiva primăriei (la care samsarii de terenuri au avut un acces nelimitat) s-a găsit vreun moștenitor. Acesta a fost pus să semneze o promisiune de vânzare cu Cârpaci, primind în schimb bani de o ciorbă.

Oricum, moștenitorii de drept n-au nicio șansă să-și primescă înapoi casele, fără intermedierea unor alde Ionelaș. Apoi aparatul justițiar și-a făcut treaba, judecând cu celeritate (în astfel de situații se poate!) cazul în favoarea baștanului. Câteodată nici nu trebuie găsiți adevărații moștenitori, fiind îndeajuns personaje cu același nume. Primăria Timișoara n-a cerut niciodată o comisie rogatorie care să-i verifice pe acești petenți din alte țări. Astfel, s-a ajuns ca aproape toate clădirile din centrul istoric să ajungă pe mâna clanurilor țigănești.

Ce-i de făcut acum? Probabil că, deși e făcută cu bune intenții, propunerea a doi consilieri PNȚCD, ca primăria să negocieze cu actualii proprietari cumpărarea casei, nu trebuie băgată în seamă. Ca principiu! Așa cum nu se negociază cu terororiștii, nu poți să negociezi cu aceia care, foarte probabil, au achiziționat clădirea prin fraudă. Altfel, legalizezi încă o dată o posibilă escrocherie.

În primul rând ar trebui văzut dacă primăria a renunțat oficial la dreptul de preempțiune. La vânzarea unei clădiri istorice, consiliul local poate activa clauza de preempțiune sau poate da o hotărâre prin care renunță la ea. Dacă nu există o astfel de hotărâre, primăria poate legal să achiziționeze casa, dând cu un leu mai mult decât prețul cu care a fost cumpărată de Ionelaș. O spun juriștii. Cum foarte probabil prețul de trazacție a fost infim, municipalitatea ar putea deveni proprietară pe casă în contul unei sume foarte mici. Și – cel mai important lucru – fără să negocieze cu Ionelaș. Cum avocatul baștanului a afirmat că clientul său n-a știut că a cumpărat o clădire istorică, probabil că nu s-a discutat dreptul de preemțiune.

Dacă totuși acestă chestiune e rezolvată, primăria poate trece la amenzi până în momentul în care clădirea ajunge la forma inițială. Nu în ultimul rând, se poate ajunge la expropierea casei, dar din prețul de răscumpărare să fie scăzuți banii necesari lucrărilor de conservare. Și probabil mai pot exista soluții, fără a se ajunge la negocieri. Altfel, după „acvariul” din centru, se poate ajunge la o practică inacceptabilă. Da, Casa Mühle ar trebui să ajungă în patrimoniul Timișoarei, dar nu prin negocierea și, implicit premierea celor care au transformat orașul de pe Bega într-o Strehaia a Vestului României.