Aproape 600 de joburi în domeniul sanitar aşteaptă să fie ocupate în judeţul Timiş. În semn de protest faţă de condiţiile rele de muncă în sistem, medicii din Timişoara îşi depun dosarele pentru a prinde locuri de muncă în străinătate.
„Românii caută, în primul rând, salarii mari și, apoi, un job stabil atașat de un salariu mare”
Criza a trecut, cel puțin din punctul de vedere al firmelor care se ocupă cu recrutarea de personal. După șocul de la începutul lui 2008, acum, joburile din străinătate sunt cele care le oferă perspective de viitor. Adelina Tîrziu, manager asociat la agenția de recrutare Casablanca Sevices, vorbește despre felul în care arată, acum, piața muncii.
Medicii români pleacă pe capete
Câştigă de zece ori mai mult ca acasă şi au condiţii corecte de muncă! Acestea sunt motivele pentru care câteva mii de persoane au completat formulare la Târgul Internaţional de Cadre Medicale şi Farmaceutice, desfăşurat la Timişoara.