Episodul 2 din seria „De ce nu funcționează România” În România, incompetența nu este o eroare administrativă accidentală. Este un rezultat sistemic. Nu este excepție, ci procedură tolerată. De la ministere până la ghișeu, statul a ajuns să funcționeze cu oameni care nu știu, dar execută, și cu oameni care știu, dar sunt marginalizați. Într-un…
De ce societatea civilă nu schimbă regulile
România are o societate civilă vocală, rapidă și mereu indignată. Are însă o incapacitate cronică de a schimba reguli. Criza din justiție nu este o abatere de la acest tipar. Este dovada. Un material jurnalistic a produs reacția standard: revoltă publică, analize la cald, poziționări morale, presiune online. Societatea civilă a intrat în scenă, a…
Politizarea excesivă: mecanismul care paralizează statul
Episodul 1 din seria „De ce nu funcționează România” Politizarea ca regulă, nu ca accident În România, politizarea nu este un accident. Este un protocol de funcționare. În numeroase instituții publice și companii de stat, conducerile se schimbă de două sau chiar de trei ori într-un singur ciclu electoral – o realitate semnalată constant în…
Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției
Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre cei care au câștigat într-o societate care a pierdut. Și despre întrebarea pe care România o evită: ce datorăm comunității care ne-a făcut posibili? Ultimii 35 de ani au produs o clasă prosperă într-un stat fragil: antreprenori, profesioniști, investitori, lideri…
De ce nu funcționează România
Introducere la o serie incomodă – o radiografie în 7 episoade a mecanismelor care țin statul blocat. În fiecare săptămână, un nou episod. Această serie de editoriale s-a născut dintr-o oboseală lucidă. Nu dintr-un puseu de indignare și nici dintr-o modă a contestării, ci din acumularea lentă a unor disfuncții văzute, trăite și confruntate direct,…
Demisia ca excepție. România ca regulă
Despre responsabilitate, rușine publică și plecările care nu se mai întâmplă. Când un politician greșește, ridicăm din umeri. Când pleacă, ridicăm sprânceana. Iată fotografia sinceră a culturii noastre publice. În România, demisia încă provoacă uimire. „Uite, chiar a plecat.” Ca și cum ar fi un gest exotic, nu un reflex elementar de asumare. În loc…
Magistrații au sânge albastru?
Magistrații nu sunt aristocrații statului român. Dar felul în care unele reacții instituționale se ridică – rapide, defensive, aproape reflexe – te face să te întrebi dacă vorbim despre independență sau despre o formă de imunitate neasumată, dar simțită de toată lumea. Iar într-o democrație matură, distincția aceasta nu e un detaliu – este fundația…
Grindeanu, între memorie și reconciliere
Pentru prima dată în istoria PSD, un timișorean conduce partidul care n-a înțeles niciodată Timișoara. Ironia e aproape perfectă: orașul care nu iartă are acum șansa ca vocea sa să fie ascultată chiar în interiorul structurii pe care a respins-o trei decenii. Iar asta nu e un diagnostic, ci un pariu. Sorin Grindeanu preia PSD…
„Grupul” de la Timișoara
Editorial de luciditate civică într-un oraș care nu uită. Timișoara a aprins Revoluția, dar alții i-au scris continuarea După 35 de ani, istoria îi oferă o revanșă subtilă: doi lideri politici naționali, amândoi legați de același oraș. Sorin Grindeanu conduce PSD, Dominic Fritz conduce USR, iar numele Timișoarei le stă, simbolic, între identitate și datorie.…
Timișoara luminilor tăcute
În seara de 1 noiembrie, Timișoara își aprinde liniștea. E o zi în care orașul se luminează tăcut, ca și cum ar rosti o rugăciune comună. Mii de candele se aprind în cimitire, iar din liniștea lor se naște o pace blândă, pe care doar Timișoara știe s-o poarte, calmă, decentă, profundă. În alte părți,…
Este inacceptabil. Și am uitat să o spunem
În decembrie 1989, un singur cuvânt a schimbat România: „Ajunge!”. Era refuzul ferm, categoric, al unei întregi comunități. Astăzi, la 35 de ani distanță, ne-am pierdut acest reflex fundamental. Într-o societate care a înlocuit indignarea cu ironia și curajul cu tăcerea politicoasă, cuvintele simple — „este inacceptabil” — au devenit aproape subversive. Ne revoltăm câteva…
Bacteriile tăcerii: infecțiile ascunse ale spitalelor timișorene
În Timișoara nu lipsesc doar paturile, medicamentele sau asistentele. Lipsește cel mai important tratament: sinceritatea. În orașul care se laudă cu universități medicale și spitale modernizate, infecțiile nosocomiale sunt tratate ca un secret de stat. Cifrele oficiale arată mereu bine. Prea bine. Într-un an, în Timișoara se raportează mai puține infecții nosocomiale decât într-un singur…
Smart City, minte analogică
Digitalizarea administrației a devenit noul paravan al opacității. În loc să aducă transparență, produce confuzie sub o interfață modernă. Clasamentele naționale „Smart City” spun o poveste diferită de cea din comunicatele oficiale. În 2021, Timișoara se situa pe locul 9, cu doar 26 de proiecte identificate – la egalitate cu Oradea, dar departe de Cluj-Napoca…
Castelul Huniade – Rușinea Timișoarei
Cel mai vechi monument al Timișoarei, reconstruit de Iancu de Hunedoara în secolul al XV-lea, a supraviețuit invaziilor și cutremurelor. Ce nu a putut învinge au fost administrațiile postdecembriste. Din 2006, castelul este închis publicului. De aproape două decenii, timișorenii privesc același tablou absurd: garduri ruginite, un șantier-fantomă și colecții muzeale plimbate prin depozite. Capitală…
De la altar la panglică: mitropolitul între misiune și imagine publică
Mitropolitul Ioan Selejan nu mai este doar păstor de suflete. A devenit actor civic, negociator imobiliar și prezență aproape obligatorie la orice eveniment important din Timișoara. Când lipsește primarul sau un rector, publicul știe că măcar el va fi acolo: la comemorări, concerte, inaugurări ori reuniuni academice. La Consiliul Național al Rectorilor, nu s-a mulțumit…
Un pact, nu un erou
Românii au un talent aparte: nu cred în instituții, dar cred orbește în eroi. Îi caută, îi aplaudă și apoi îi lasă să se prăbușească singuri. Timișoara a mai văzut filmul acesta de prea multe ori. Apare câte un lider providențial – primar, rector sau antreprenor vizionar – care aprinde scânteia. Orașul se emoționează, se…
Timișoara: Vitrină europeană, reflexe de târg balcanic
Timișoara are resursele unei metropole europene. Și totuși, se comportă adesea ca un târg provincial, prizonier al reflexelor administrative balcanice. Îi lipsește singurul lucru care nu se poate cumpăra cu fonduri europene: un leadership strategic autentic. Orașul are oameni, universități, companii puternice și o moștenire culturală unică. Dar de fiecare dată când ar putea face…
Poli Redivivus – Când demnitatea orașului se joacă pe teren
În Timișoara, fotbalul nu e spectacol. E o succesiune de falimente și iluzii spulberate. Am fost martorii unui carusel grotesc de promisiuni deșarte, patroni biodegradabili, echipe fantomă și falimente în serie. În tot acest circ, singurii care nu au cedat au fost suporterii – aceia care, încăpățânați și loiali, au ținut flacăra alb-violetă aprinsă, chiar…
România și vacile sacre ale imobilismului
În România, reformele nu se votează, se îngroapă. Și mor exact atunci când ating vacile sacre ale sistemului. De treizeci de ani, am perfecționat arta de a mima schimbarea. Avem strategii cu orizonturi pompoase, consultări interminabile și comisii nenumărate. Rezultatul e mereu același: nimic nu se schimbă, pentru că privilegiații își apără cu îndârjire rentele…
Fanfaronul Trump și cinicul Putin
Unul joacă teatru. Celălalt joacă șah. Donald Trump intră pe scenă cu gesturi largi, promite miracole și amenință cu catastrofe. Vladimir Putin tace, calculează și își joacă mutările cu răbdarea rece a unui prădător. Între aceste două extreme – fanfaronada și cinismul – lumea întreagă este transformată într-un public ținut în întuneric, obligat să aplaude…
- 1
- 2
