Ne plângem că avem impozite mari și dacă luăm în calcul taxarea muncii vom constata că suntem pe primul loc în Europa. Aproape de 50%. E mult, iar pensiile nu vor fi prea mari, dacă vor mai fi când ajungem să le luăm. La numărul de taxe suntem pe locul șapte pe continent, dar avem și alte impozite unde respirăm mai lejer. Nu avem nici impozit progresiv, cum se întâmplă să fie în majoritatea țărilor din Europa. Pe venit și profit nu luăm chiar totul de pe întreprinzător, alții iau mai mult, dar tot nu ne ajunge și percepția publică e că statul jupoaie pielea de pe noi și nu dă mai nimica înapoi. De aici plecăm.
De la lege. Legea zice ceva, dar în realitate cifrele se distorsionează după modelul cultural pe care-l promovăm conștient sau inconștient. Colectarea e la pământ. Adică dăm, dar nu toți, iar unii își arată pofta de anarhie fiscală pe motiv că „ce-mi dă statul mie?”. Dacă vreți, e ca și cum facem revelionul împreună și aducem fiecare o sticlă de vin și un platou de mezeluri. Doar că o treime dintre invitați nu aduce vin, ci doar apă minerală, și nu aduce mezeluri, ci niște alune sau nu aduce nimica. Pe lângă că nu aduce nimica, bea și mai vârtos, iar tu nu mai apuci mare lucru. Vom da vina pe organizare și mai puțin pe lipsa de bun simț a unora.
Am dat acest exemplu să priceapă și alegătorii alcoolici, dar și cei care spun „cu ce mă afectează pe mine că fură aia de la PSD, ce fură de la mine, au dat în cap la cineva?”. Sau de la PNL. Păi te afectează, dar nu vrei să afli lucrul ăsta. Din taxele noastre mari sau mai mici se alimentează și sănătatea, și învățământul, și administrația, și armata, și ordinea publică, dar și magistrații. Se mai alimentează cineva. Taxele care ar trebui să meargă alături de ale tale la coșul zilnic nu mai vin de la șmecherii care trec pe nevăzute marfă în vămi, în portul Constanța, de pildă, dar și TVA-ul nefiscalizat de la meseriași și până la afaceriștii feriți de ANAF.
Lista e lungă cu contribuabili care nu mai contribuie, deși legea i-ar obliga. Noi nu respingem așa ceva. De la magazinul care nu ne dă bon și până la zidarul care ne aranjează o casă. Știm asta, dar ne plasăm de partea aceea a legii, iar apoi plângem că bugetul nu ne dă mai mult. Păi cum să ne dea când unii nu participă la masa de revelion, iar alții, chiar dacă participă, iau mult mai mult printr-un aparat bugetofag care sleiește puterea unui stat care vrea să fie și mega social, dar și ultra liberal în același timp? Și prea puțin din toate.
Jumătatea angajaților dintr-o companie de stat sunt rude. La o adică, ce e rău în asta?, ne putem întreba stimulând familia tradițională. Un primar de sector vine la „botezul anului” cu partenera ajunsă directoare la o companie tot de stat la 27 de ani. Glumim pe seama conpetențelor dumneaei și ne vedem de treburi mai departe. Mergem după concediu medical la dispensar, căci suntem contribuabili și… de ce nu? Dar cerem acel concediu pentru a stropi pomii la casa de la țară. Aruncăm la semafor din mașină pahare de cafea pe jos, dar când primăria plătește sume colosale pe salubrizare imediat intuim că e un șmen.
Poate fi și șmen, dar gunoiul nostru nu-l mai vedem de toate nenorocirile care ni se întâmplă în țara asta. Ne întrebăm de ce trebuie să plătim taxe, că țara nu ne dă nimica înapoi. De aici și până la haos fiscal nu e decât un mic pas și ne convine să-l facem. Suntem o țară impozitată prea mult? Poate că da, dar impozitul nevăzut pe care îl plătim în realitate e mult mai mare. Și aproape că nu ne deranjează, căci nimeni nu „impozitează” șmecheria și nesimțirea.












































Comentarii prin facebook