Arhiva pentru eticheta: reziliere

Robu ameninta SDM cu rezilieri de contracte!

Nici măcar primarul Nicolae Robu n-a reușit să deslușească misterul muncitorilor de la SDM. Edilul recunoaște, cam cu jumătate de gură, că firma a avut cele mai bune oferte și de aceea a și câștigat licitațiile pentru lucrările importante, dar, pe de altă parte, nu e în stare să-și onoreze obligațiile.

Autostrada Arad – Nadlac a intrat in „faliment”

CNADR a reziliat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului II de pe Autostrada Arad – Nădlac cu firma austriacă Alpine Bau, după ce aceasta și-a anunțat falimentul. Lotul contractat de austrieci are o lungime de 16,6 kilometri, stadiul de execuție a lucrării fiind de 84,75%. Până în prezent, Alpine Bau a încasat suma de 305,9 milioane de lei, fără TVA.

florian mihalcea

Societatea Timisoara zboara din Bastion daca mai face actiuni politice

În cel mai paşnic şi probabil cel mai scurt plen al CJ Timiş din ultimii ani, Societatea Timişoara a fost atacată frontal de consilierul judeţean PSD, Marcel Mihoc. Acesta este supărat că în spaţiul destinat Societăţii Timişoara de la Bastionul Theresia s-ar face acţiuni politice.

Top