Tânărul medic timişorean (31 de ani) Alexandru Rogobete va ocupa, începând de marţi, 14 februarie, o funcţie de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii. El se va ocupa expres de derularea proiectelor spitaliceşti prin PNRR. Alexandru Rogobete ocupa până acum funcţia de consilier al ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila. Rogobete a avut o contribuţie majoră…
Primăria Timișoara și Spitalul Municipal instalează 12 defibrilatoare în zone circulate din oraș
Un număr de 12 defibrilatoare vor fi amplasate pe stradă în Timișoara, în zone cu circulație pietonală ridicată. Acestea au fost achiziționate de Primăria Timișoara și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, cu fonduri de la bugetul local. Sunt vizate zonele cu trafic pietonal mai ridicat și în care există posibilitatea supravegherii video pentru a…
Jucător nou la Poli pe final de „fereastră” de transferuri
După două înfrângeri neaşteptate în faţa a două echipe de Liga 3, Hunedoara, respectiv Zalău, dar asta e valoarea echipei, Poli a câştigat în fine un amical, 1-0 la Vrset, cu divizionara secundă din Banatul Sârbesc şi a anunţat achiziţia unui jucător. Astăzi, în ultima zi de transferuri, Politehnica a legitimat un nou jucător. Este…
Cutremur cu magnitudinea de peste 5,2 în judeţul Gorj. S-a simţit şi la Timişoara
Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade s-a produs luni după-amiază în județul Gorj, la o adâncime de doar 15 kilometri, conform Institutului pentru Fizica Pământului. Este al doilea mare seism înregistrat în România în ultimii doi ani. Cutremurul a avut loc la 102 km sud-vest de Sibiu, 107 km nord-vest de Craiova, 137 km…
Accident mortal pe A1, aproape de Timişoara. Un şofer oprit pe banda de urgenţă şi-a pierdut viaţa
O nouă tragedie pe autostradă. Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus un autotren pe autostrada A1 Deva-Nădlac, sens de mers Arad – Timișoara, iar la kilometrul 521 a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, care se afla oprit pe banda de…
Zeci de cetățeni străini depistați în timp ce încercau să iasă ilegal din țară
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au depistat, ascunşi într-o autoutilitară, 22 cetăţeni din Pakistan, Bangladesh, Nepal și Egipt care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Alți patru marocani au coborât dintr-un autoturism în apropierea PTF Cenad și au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, pe…
Început de săptămână „incendiar” pentru pompieri. Două intervenţii în părţi diferite ale judeţului
Două incendii, aceeaşi cauză. Pompierii au început săptămâna cu două intervenţii „în forţă”. În cursul dimineții, la ora 05:20,ISU Timiş a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în satul Cerneteaz. Au fost alertate Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și Punctul de Lucru Pișchia și trimiși la locul evenimentului 17 pompieri cu 3…
A fost desemnat executantul studiului de fezabilitate pe primul lot din drumul expres Lugoj – Filiași
Ultimul lot a drumului expres dintre Lugoj și Filiași (Craiova), care nu avea desemnat un executant pentru studiu de fezabilitate, a fost adjudecat de către o asociere de firme, pentru 21 de milioane de lei. Luni a fost desemnat câștigătorul pentru elaborarea studiului de fezabilitate al primului lot al drumului de mare viteză Filiași-Lugoj, cel…
Societatea de salubritate a ridicat sute de tone de deșeuri de pe domeniul public
Mulți dintre concetățenii noștri persistă în obiceiul lor de a-și ”uita” deșeurile pe străzile Timișoarei. Alte câteva sute de tone de asemenea gunoaie au fost ridicate de firma de salubritate, Primăria Timișoara anunță că va continua munca de întreținere a domeniului public și eliberează în mod constant orașul de deșeuri ilegal amplasate. Echipele de salubrizare…
S-a scumpit drumul de legătură dintre bifurcația spre Sânandrei și A1
Lucrările efectuate de un constructor italian pe drumul de legătură dintre Timișoara – DN 69 și autostrada A1 vor costa mai mult decât se licitase inițial. Noua sumă alocată a urcat la 232,6 milioane de lei, față de 189,5 milioane de lei cât se licitase inițial. Noua legătură spre autostradă, realizată la profil de drum…
Aeroportul Internațional Timișoara are un milion de lei pentru achiziția de echipamente de securitate, inclusiv o autospecială de speriat păsări
Aeroportul Internațional Timișoara se pregătește să achiziționeze echipamente de securitate în valoare de un milion de lei. Licitația a fost deja publicată și până la începutul lui martie sunt așteptate ofertele. Chiar dacă suma oferită este una ridicată, nu sunt licitate decât trei utilaje. În cadrul contractului ”Echipamente de siguranță pentru activități non-economice (ESANE)”, se…
”Arbitrul” disputei Robu – Primăria Timișora pe tema invitațiilor la deschiderea TM2023 s-a pronunțat
Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei, a cercetat și a ajuns la o concluzie în cazul acuzațiilor lansate de fostul primar al orașului, Nicolae Robu, pe tema invitării sale (sau nu), la ceremonia oficială de deschidere a Capitalei Culturale. Și, deși inițial a fost de partea sa, acuzând serios conducrerea municipalității, Tabără a cercetat și a descoperit…
Comunicat de presă
CLINICA VISTA S.R.L., cod de identificare fiscală 30229490, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J35/1244/2012, cu sediul în Str. Romulus, nr. 41, corp A, etaj P, Timişoara, Județ Timiş, derulează începând cu data de 15.01.2023 proiectul intitulat: “Investiții destinate capacităților de prestare de servicii medicale pentru SC Clinica Vista SRL”, cod SMIS 159423, co-finanţat din…
Conferința anuală de fiscalitate EY România prezintă cele mai importante aspecte fiscale de avut în vedere de oamenii de afaceri timișoreni în anul 2023
Marţi, 14 februarie, are loc la Timișoara Conferința anuală de fiscalitate organizată de EY România. Evenimentul se va desfășura la Iulius Congress Hall și se adresează comunității de afaceri timișorene. Se vor prezenta cele mai importante aspecte fiscale de avut în vedere pentru anul 2023. Printre cele mai fierbinți teme fiscale abordate de specialiștii EY…